Coșul de pâine și…gablonzurile

De Paște m-am întâlnit cu o mătușă foarte dragă mie care mi-a dăruit un mic coș de pâine din dantelă. Este foarte drăguț și finuț dar cum eu nu sunt pretty woman și nu iau micul dejun în halat pe balconul unui penthouse, cu masa aranjată la mare artă, mi-am zis că micuțului coș de pâine i-ar prinde mai bine dacă ar fi folosit la ceva mai util. Dacă ar fi așteptat să fie folosit în scopul în care a fost creat cu mare măiestrie de niște iscusiți artizani cred că ar fi zăcut mult și bine prin vreun sertar. Dar așa…e foarte mulțumit de soartă :)

Iar eu sunt cât se poate de încântată că nu mai trebuie să scotocesc printr-o cutie după cercei :)

Depozitare gablonzuri_2

Depozitare gablonzuri_1

Norocul meu că nu sunt o împătimită a bijuteriilor sau gablonzurilor și astfel îmi încap aproape toate într-un astfel de coș. Dar chiar dacă nu ar fi așa, cred că le-aș pune în el pe cele pe care le-aș folosi în mod curent și aș vrea să le am la îndemână.

Sunt tare fericită că în sfârșit am și în dormitor ceva drăguț care să arate bine. Și în plus, mie chiar mi se pare o idee grozavă de depozitare. Vouă nu?

 

P.S. Dacă în urma acestui articol vă vine cheful să căutați idei pentru depozitarea mărunțișurilor din casă, poate vreți să aruncați o privire și pe această postare :).

Comments

comments

5 thoughts on “Coșul de pâine și…gablonzurile

  1. Si eu caut ceva in care sa imi pun gablonzurile, pentru ca in cutie mereu caut dua cerceii cei rataciti. Ideile pe care le-ai prezentat sunt extrem de folositoare si frumoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *