Decorațiuni, ornamente și flori pentru nuntă. Ce aș face acum altfel.

La fel ca Prințesa, și eu am avut o nuntă de vis. Atunci, n-aș fi schimbat nimic. Am dansat, ne-am pupat, ne-am ținut de mână, am râs cu invitații, am tremurat de frig și tot am râs, mi-a fost cântată una dintre cele mai frumoase piese muzicale scrisă vreodaă. Acum însă, privind în urmă, dacă aș putea să-mi dau câteva sfaturi aș zice așa:

Alege o zi din vară. Nu de primăvară, de toamnă, ci de vară. Știu, e lumea în concediu. Dar, dacă vor știi din timp, invitații care își doresc cu adevărat să participe își vor face planurile în așa fel încât să fie prezenți. De ce aș alege o zi de vară? Pentru că, din perspectiva decorațiunilor este cel mai simplu. Și, pentru că ar fi fost chiar un vis perfect dacă aș fi putut să fac nunta în aer liber. Dar, cum ziceam, în puținul timp petrecut afară, noi am dârdâit de frig.

Odată aleasă ziua, caută o locație care să aibă și o zonă afară. Zonele în aer liber se pot amenaja atât de frumos și pot căpăta un aer atât de romantic! În plus, într-o zonă exterioară, nici decorațiunile nu trebuie să fie foarte spectaculoase și scumpe, natura făcând deja mare parte a muncii de decorare. Și aici vine următorul sfat pe care mi l-aș da: alege decorațiuni simple și nu aloca buget mare pentru acest segment al organizării. Sună ciudat acest sfat, mai ales scris pe un blog de home-decor și nu vreau să se înțeleagă că decorațiunile nu sunt importante în cazul unui astfel de eveniment. Dimpotrivă! Sunt foarte importante datorită contribuției pe care o au la crearea unei atmosfere de poveste, așa cum ar trebui să fie la orice nuntă. Dar, aceste decorațiuni nu trebuie să fie neaparat scumpe. Desigur, dacă sunt bani, sunt bani și gata, se poate face orice. Dar dacă bugetul este limitat, atunci orice economie contează iar în cazul decorațiunilor chiar se pot face economii fără ca acest lucru să se vadă cu ochiul liber de către invitați. Multe decorațiuni se pot confecționa, se pot crea, se pot face în colaborare cu cunoscuți sau prieteni care fac asta și poate nu pe bani așa de mulți ca o agenție.

decorette-decoratiuni-nunta decorette-flori-nunta

Una dintre ideile geniale care pot reduce costurile cu decorațiunile este folosirea florilor primite la cununia civilă și chiar și la biserică pentru a orna sala/grădina. Eu nu m-am gândit la asta atunci dar tare bine ar fi fost să o fi făcut. Pentru aplicarea acestei idei e însă important să existe mână de lucru :) Adică prietene care să fie dispuse să strângă repede florile primite, să fugă cu ele la sală și să le așeze în vaze, suporturi sau ce o mai fi (mi-e și frică să zic borcane că-mi iau unele în cap de la organizatorii profi de nunți).

decorette-ornamente-nunta

 decorette-ornamente-nunta decorette-decoratiuni-nunta

În loc să faci invitații și mărturii, mai bine faci doar o invitație care să țină loc și de mărturie. Asta presupune ca invitația să fie ceva atât de deosebit cât să merite păstrat ca o amintire de către invitați. Poate fi, de exemplu, un mic obiect de ceramică făcut de un artist pe care să fie ștanțat numele mirilor (informațiile cu privire la dată și oră oricum vor fi transmise și verbal, nu?). Asta s-ar putea să fie destul de costisitor, dar sunt sigură că se pot găsi variante frumoase care să țină loc și de mărturie.

decorette-decoratiuni-nunta

Și, nu în ultimul rând: organizează un candy-bar! Andie a realizat unul perfect și a și povestit despre asta pe blog, dând sfaturi foarte utile.

Desigur, candy-bar-ul trebuie dimensionat în funcție de numărul de invitați și probabil că la o nuntă foarte mare ar fi destul de costisitoare realizarea unei astfel de mese pline cu prăjituri și bomboane delicioase și arătoase, dar pentru o nuntă cu invitați mai puțini, ar fi ceva deosebit și apreciat cu siguranță de toată lumea. În plus, candy-bar-urile arată atât de bine!

decorette-candy-bar

decorette-candy-bar

Partea plină a paharului pentru mine care deja am făcut nunta și n-am avut nici candy-bar și nici grădină  decorată super-romantic este că toate astea se pot face și pentru alte momente importante din viață. Așa că, undeva, cândva, sigur voi avea parte de acest vis frumos de vară, chiar dacă la scară mult mai mică.

decorette-ornament-masa-nunta

foto: yourlovelyweddingstylemepretty, tumblrlabellebride, annsbridalbargains,  onelovelyday,  pinterest

Comments

comments

5 thoughts on “Decorațiuni, ornamente și flori pentru nuntă. Ce aș face acum altfel.

    1. Cred ca sunt foarte scumpe. Eu am optat pentru gerbere pe vremea aia pentru ca au fost un pic mai ieftine si pentru ca imi place mult faptul ca-s multicolore. Acum sigur as incerca si varianta folosirii florilor primite. Probabil insa ca nu te poti baza doar pe acestea.

  1. Nu sunt fana nuntilor, dar a ta clar ar merge reeditata :))))) luand in calcul prima adnotare, caci ne-au cam inghetat stixurile. back to the topic: cred ca putina inventivitate si ceva mai mult timp liber ajuta la crearea unor decoratiuni personalizate. imi aduc aminte ca am vazut niste chestii foarte interesante puse in practica pe blogul danei rogoz :)

    1. I am blushing :) Dar sper sa n-o reeditez 😀 Poate doar nunta de argint, aur sau ce o mai fi.
      O sa caut pe blogul Danei Rogoz. Apropo, am vazut ca are o bucatarie tare simpatica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *