Chic Bites – Tort de clătite cu nuci

Tortul acesta este unul dintre deserturile copilăriei mele și, se întelege, mi-e foarte drag.

Este un desert simplu de preparat, rapid (eu îl fac în 20 de minute) și cu toate asta este arătos și bun tare.

Să vă zic însă ceva important de la început: dacă nu aveți un sirop în casă, nu vă apucați de acest tort pentru că se servește obligatoriu cu sirop. Alfel, din cauza nucilor măcinate presărate pe clătite poate părea înecăcios.

Rețeta este simplă. Vă trebuie:4 ouă, 50gr unt, 15 linguri de făină, 5-7 linguri de zahăr (în funcție de cât de dulce vă place), 1-2 căni nucă măcinată  (și cantitatea de nuci depinde de gusturile bucătăresei sau ale publicului), lapte (în jur de 500ml), un strop de sare.

Iar de făcut, faceți așa:

Separați ouăle. Gălbenuțurile le amestecați cu untul și cu 3-4 linguri de zahăr (restul îl păstrați pentru a-l amesteca cu nuca) iar apoi adăugați făina și laptele rezultând astfel aluatul de clătite. Puneți și un vârf de cuțit de sare. Lapte trebuie pus atât cât să rezulte o compoziție mai groasă decât la clătitele obișnuite. Albușurile le bateți spumă iar spuma o încorporați în maglavais cu o lingură de lemn fără să amestecați puternic astfel încât să rămână spumă dispersată în aluat. Cred că se vede destul de bine în poza de mai jos. Dacă vi se pare că aluatul astfel format este prea gros (adică abia îl scurgeți de pe polonic) puteți să mai adăugați lapte.

Din acest aluat se coc clătitele, în tigaie, doar pe o parte. Spuma va da astfel tortului o consistență pufoasă.

decorette-tort-clatite-nuci

Clătitele se așează unele peste altele, cu partea necoaptă în sus și se presară pe fiecare nuca amestecată cu zahăr. Ideal este ca după fiecare clătită să acoperiți tortul astfel încât să se răcească mai încet. Ultima clătită se pune invers, cu partea coaptă deasupra.

Eu am folosit zaghăr brun cu melasă și din cauza asta se văd acele bucățele de culoare brun închis, iar aluatul are o nuanță un pic mai închisă decât de obicei.

decorette-tort-nuci-clatite

Cum spuneam, se servește (cald sau rece) cu sirop. Eu ador să-l combin cu siropul de zmeură.

decorette-clatite-tort-nuci

Am fost zgârcită și am pus o felie mică în farfuria pentru pozat dar voi puteți fi mai generoși. Dacă nu v-o plăcea așa de tare de n-o să vreți să-l împărțiti 😉

Comments

comments

5 thoughts on “Chic Bites – Tort de clătite cu nuci

  1. Pentru ca este simplu si delicios, cum ar putea fi altfel cu asemenea ingrediente, o sa il incerc zilele acestea; mai ales ca am si sirop de zmeura si afine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *