Vești

Poate o să vi se pară (dacă nu vi s-a părut deja) că prea vă bat la cap cu Ikea dar am un motiv destul de bun pe care vi-l detaliez. După cum probabil că se vede cu ochiul liber am o oareșce atracție pentru obiectele vechi și pentru mărunțisuri inutile. Îmi plac de asemenea piesele de mobilier vechi și obiectele de artă (da, și contemporană) dar cu ele am o relație la distanță: eu admirându-le în vitrine sau în diverse case care le găzduiesc. Și atunci, vă întrebați poate, unde intervine IKEA în toată povestea asta? Sau magazinele de genul Bodie and Fou cu piese mai degrabă contemporane și minimaliste. Păi acele mici obiecte vechi (le-aș putea numi și vechituri) și mărunțișurile care îmi fac casa să fie acasă sunt puse în valoare prin intermediul unor piese mai puțin încărcate, mai fără povești, așa. Dacă se poate ca acestea să fie piese de designer sau elemente interesante e super, dar pentru că acestea de multe ori sunt foarte scumpe trebuie găsite soluții mai la îndemână, nu-i așa?

Cum ar fi dacă absolut toate piesele și obiectele din casă ar spune povești? Cred că nu s-ar mai întelege nimic, ar răzbate dinspre ele doar un zumzet obositor chiar și pentru mine. Obiectele de la IKEA (și de la alte magazine de acest gen), chiar și cele de decor, mi se par potrivite pentru a potența farmecul obiectelor vechi și al celor speciale. Potrivite pentru a le lăsa pe acestea din urmă să-și spună povestea.

decorette-living-ikea

Acum că am v-am deslușit complicatele ițe ale relațiilor mele cu vechituirle și cu IKEA (și alte asemenea) să vă zic și veștile de care aminteam în titlu.

Prima veste este că, în sfârșit, am descoperit și eu  IKEA Family Live. Dacă nu ați ajuns încă pe această pagină și în caz că vă plac și voua produsele IKEA, nu ratați să răsfoiți acest jurnal plin cu idei și soluții concrete, din case adevărate nu din showroom-uri (nu de parcă showroom-urile arată n-ar fi pline de surse de inspirație).

A doua veste (aproape) bună este că, în sfârșit, H&M are magazine online. Nu la noi încă, dar sper că va fi posibilă variantă cumpărării online și în România în curând.

A treia veste este că pregătesc un giveaway despre care însă nu vă povestesc nimic în avans :)

Vă doresc o săptămână grozavă!

foto:ikeafamilylive

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *