Pieces of my heart…

….Nu trăiesc în trecut. Dar simt nevoia să îmi amintesc constant cum era acum treizeci de ani și să aflu despre cum era acum cincizeci sau mai mulți. Prin obiectele vechi, prin poze, prin răvașe scrise acum zeci de ani. Pentru că în lumea grăbită în care trăim, adesea nepăsătoare, cu oameni egocentrici și de multe ori nervoși sau triști, simt că am nevoie de repere viabile iar pe acestea le găsesc mai ușor în amintirea oamenilor din generațiile trecute care au trăit o viață mai liniștită și mai simplă, mai aproape de natură și erau, implicit, mai blânzi și mai buni decât mulți dintre noi, cei care trăim vremuri de criză. Ăsta este unul dintre motivele care mă îndeamnă mereu să caut obiecte vechi pe care să le integrez în ambianța din locuință. Iar al doilea este că îmi plac pur și simplu :)

N-aș vrea să ajung, Doamne feri, ca mătușa mea de care vă povesteam că a strâns atât de multe obiecte și n-a aruncat aproape niciodată nimic de nu mai putea primi pe nimeni în vizită că n-avea loc. Și totuși…să vă arăt ce am adus acasă la ultima hoinăreală prin țară.

decorette-obiecte-dragi

decorette-dulapior-perete

Merele și nucile sunt de decor. Obiectele dragi care își vor găsi locul pe undeva prin casă sunt sfeșnicul, acel bol de sticlă, două mici coșulețele din metal, două sticle de Pepsi de vreo 30 de ani cred, o cutie de ceai de metal și, piesa de rezistență, un dulăpior ce trebuie suspendat și care, după ce îl voi fi aranjat un pic, va fi dulăpiorul meu cu condimente. Vă plac?
Cu ocazia asta v-am oferit și o mică avanpremieră la ceea ce vă voi arăta cândva săptămâna asta. Și anume, nu una, ci chiar două buturugi mult visate!

Comments

comments

4 thoughts on “Pieces of my heart…

    1. Dulăpiorului încă nu știu ce să-i fac. Tu l-ai face cu tehnica șervțelului?
      Am deja o colecție de carafe din sticla colorată care îmi ocupă destul de mult loc și nu aș mai avea spațiu pentru încă o colecție. Deși ar fi interesant…

  1. Si mie mi se pare asa frumos dulapul, chiar am vazut unul asemanator la un pret destul de mare. Cred ca o sa le stea tare bine condimentelor in el. Si cutia de ceai, sfesnicul, cosuletele metalice imi plac tare mult.

    1. Cred că pot avea prețuri mari aceste nimicuri. Uneori chiar prea mare, mai ales că nu-s cine știe ce valori. Coșulețele metalice îmi sunt tare dragi pentru că le am de la o mătușă. Încă nu știu pe unde să le așez. Noroc că am o cutie destul de mare în care țin astfel de obiecte și încă mai este loc în ea :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *