Dacă simțiți uneori că o simplă excursie și o cazare la o pensiune oarecare nu vă mai pot face să evadați din obiceiurile de zi cu zi, poate că aveți nevoie, de un pic mai mult ajutor din partea locului în care vă relaxați. Desigur, există locații pe planeta asta în care chiar și cei mai puțin imaginativi dintre noi ar putea să se simtă regi și regine, conți sau contese. Dar acum nu vorbim despre castele din Franța sau vile din Toscana ci de destinații mai apropriate, mai accesibile și „croite” mai pe sufletul nostru. Dar care, ce-i drept, au nevoie de un pic de ajutor din partea imaginației noastre pentru a ne transpune în paginile poveștilor. Unde sunt aceste locuri de care vă zic? Unul este în Rimetea, altul la Viscri iar al treilea sunt de fapt mai multe…Dar să le luăm pe rând.
Conacul Secuiesc de la Rimetea
O casă țărănescă transformată în pensiune la Viscri
Iar al treilea astfel de loc cu povești, sunt de fapt mai multe, prinse toate pe un site foarte interesant pe care se găsesc numeroase case tărănești transformate în pensiuni. Site-ul este conceput mai mult pentru străini care se pare că apreciază nespus acest fel de turism. Dar eu zic că ne-ar prinde și nouă bine să profităm de faptul că putem avea parte de evadări din lumea nebună a secolului XXI fără să batem mii de kilometri (așa cum fac ei).
Așadar, dacă vă gândiți să vă mai bucurați de frumusețea toamnei, dați o tură virtuală prin aceste locuri care e posibil să vă convingă să porniți la drum. Vi le mai scriu odată, aici, la sfârșitul postării, just in case
Conacul secuiesc – aici
Casa la Viscri – aici
Mai multe case tărănești transformate în pensiuni – aici