5 idei simpatice pentru suprize de Valentine’s Day

Vrem sau nu vrem, Valentinul ăsta ne-a intrat destul de serios în rutina începuturilor de an. Desigur, e și Dragobetele, dar forța lui nu se poate măsura deocamdată cu cea a sărbătoarei americane oricât ne străduim să-l ajutăm. Până la urmă mare bai nu-i, fiecare sărbătorește cum poftește și când poftește, unii cu flori, alții cu inimioare și dulgegării, unii cu diverse cadouri care mai de care mai drăgălașe iar alții cu nimic. Că de ce ar sărbători dragostea într-o singură zi din an, când se poate mereu? Și de s-ar plimba cu inimi și flori în brațe când e destul să se așeza pe canapea lângă persoana adorată, la fel ca în fiecare seară, și să simtă iubirea? E drept: ideal e să găsim în orice zi ceva pentru care ″merită″ să impărtășim dragostea persoanei cu pricina și nu doar să o lăsăm să se înțeleagă de la sine astfel ca să nu fie nevoie de zile speciale în care să celebrăm dragostea. Dar dacă tot au inventat și-au profitat unii de ziua asta care să le amintească până și celor mai puțini romantici despre cât de fain e să iubești, păi de ce să nu ne bucurăm (și) de ea?

Așadar, voi pregătiți ceva surprize partenerului de viață?  Că dacă da, poate vă inspiră vreuna din ideile pe care le-am adunat aici.

Prima idee care îmi vine în minte este, desigur, acest giveaway în care puteți câștiga un set cu ceainic și cană, cu mesajul „i carry your heart, i carry it in my heart”. Frumos, nu?

decorette-ceainic-superb-pictat-manual-cadou

Litere din fimo formând mesaje de dragoste și dor :) Mi s-a părut tare complicat acest proiect la prima vedere, dar apoi, după ce am văzut exact tutorialul am prins curaj și cred că voi face și eu ceva de genul ăsta cât de curând. Că tot am două pachete de fimo care zac de ceva vreme în cutia cu minuni așteptând să apară ceva demn de ele. Na, ca a apărut!

decorette-litere-fimo

Dacă asta vi se pare SF dar cusutul vă este mai la îndemână, puteți încerca să realizați asta:

decorette-perna

urmând instrucțiunile de aici. Habar n-am cât de bine s-ar simți un ins stând în pene, puf și perne cu inimioare, dar merită încercat, nu?

Sau, de vreți doar să-l faceți să se înveselească de cum deschide ochii, atârnați așa ceva deasupra patului. De ar fi viața amoroasă așa de simplă! Să se rezolve orice cu un pachet de cărți și două, trei inimioare roșii împrăștiate ici, colo…

a950e0209f97ff2198a3dbccde4c7894

Ori, dacă vreți să-l țineți în suspans toată ziua, lăsându-l să aștepte în timp ce voi nu suflați nici măcar o vorbă de dor în ziua cu pricina, surprindeți-l seara cu un cocktail. Rețeta pentru cocktail o găsiți aici.

decorette-tequila-cocktail

Deci? Pregătiți vreo surpriză sau ba?

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *