Eu ador zilele ploioase. Nuanțele neutre din fondul unui peisaj urban mi se par și mai uniformizate decât într-o zi ploioasă și astfel am senzația că petele de culoare prind mai multă putere. În plus, mirosul ploii mă duce cu gândul la natură și la peisajele montane. Înțelegeți deci de ce, pentru mine, zilele cu ploaie sunt la fel de frumoase ca și cele însorite. Nici chiar faptul că din când în când am norocul să stau visătoare la vreun semafor și să mă trezesc stropită din cap până în picioare de cineva care, evident, n-are nici timp, nici chef să contemple ploaia sau măcar să aibă respect pentru cei care o fac :).
Există totuși un dezavantaj al vremii ploioase: nu toți copiii iubesc să se plimbe prin ploaia (destul de rece) de februarie așa încât pe vremea asta suntem nevoiți să găsim in special activități indoor pentru weekend. Și ce poți face în casă interesant? Și nou, dacă se poate! Păi, printre altele desigur, poți de exemplu să le dai copiilor posibilitatea să-și personalizeze un tricou după bunul plac. Cu culori de textile și niște bițigașe cu bumbac.
Folosirea bețigașelor înleșnește pictarea bluzelor de către copii. Fără bețigașe probabil că modelele de pe bluze ar fi fost mult mai… abstracte. Ceea ce n-ar fi fost rău ținând cont că așa sunt pline de inimioare. Data viitoare cu siguranță vom încerca varianta fără bețigașe.
Cu toate că motivele propuse spre a fi pictate au fost inimioarele și chiar dacă cele mai multe puncte au fost făcute de mâna mea și nu de a lor, proiectul s-a bucurat de succes.