Cum știi când să-ți iei adio?

Stau pe gânduri dacă să public rândurile astea…Nu-s în tematica blogului. Aici, de obicei, încerc să adun ceea ce mă bucură, mă încântă și îmi dă o stare de bine. Despre rândurile astea nu știu ce să spun…nu cred că aduc în față ceva care să stârnească zâmbete și totuși, pentru că asta este ceea ce mă frâmânta zilele astea, cred că le voi scrie. Și cine știe, poate la sfârșit mă voi simți mai bine.

Așadar…să vă întreb: voi cum știți când să vă luați adio?

Bunică-mea a fost o femeie extraordinară. O femeie puternică dar blândă, foarte muncitoare, deșteaptă, atentă și, mai ales, iubitoare de oameni și de Dumnezeu. În locul femeii care a fost este acum o bătrânică blândă și iubitoare de Dumnezeu și de oameni. Zâmbește când ne vede dar îi este teamă să ne spună pe nume. Acum ceva vreme se rușina dacă ne încurca și încerca repede să se eschiveze. Acum insistă să mă întrebe ce mai face fratele ei (care, bietul, a murit în război) sau când vine tatăl ei ori mă îndeamnă să-i aduc pantofii de primăvară deși nu s-a mai ridicat din pat de cel puțin un an. Câteodată plânge. Mă gândesc uneori că i-ar putea fi frică dar dacă o întreb de ce plânge nu știe să-mi răspundă. Mă așez adesea lângă ea și vreau să-i spun că a fost cea mai bună bunică din lume dar cuvintele mi se opresc în gât. O mângâi și sper că, asemenea unui copil, va simți că o iubesc. Eu. Nu cred că știe cine sunt. Chipul meu îi este cu siguranță familiar dar cred că în spatele acelor ochi blânzi imaginea pe care încearcă să o formeze atunci când mă vede este ca o oglindă spartă în bucăți mici. Un puzzle cu piese lipsă. Copilăria mea? Copilăria mamei mele? A ei? Cine știe ce ițe îi țese mintea bâtrână și obosită, cine poate știi ce amitiri se amestecă, ce fragmente se suprapun și ce crâmpeie de viață se confundă. Cred că i-am spus o dată sau de două ori de când sunt om în toată firea că o iubesc. Nu mi se pare nicidecum destul și oricum a fost acum mulți ani. Tare aș fi vrut să știe acum că eu o iubesc. Oare când a fost ziua aia în care ar mai fi putut știi? Când ar fi trebuit să-i spun? Când ar fi trebuit să-mi iau adio de la ea, să-i spun că o iubesc și că îi mulțumesc?

28dc898a20226d7296e3f8f021a84fc6

Comments

comments

6 thoughts on “Cum știi când să-ți iei adio?

  1. Hana, tu esti singura blogerina urmarita de mine, si acum stau pe ganduri, daca trebuie sa/ti spun ca nu prea vorbesc corect limba romana, fiind limba invatata si nu materna a mea, pentru ca nu aici e locul acestei propozitii… dar totusi. vreau sa/ti spun, ca tesutul iubirii nu numai prin cuvinte si nu numai pe cale cognitiva se imparte printre oameni, si daca tu ai ganduri asemenea, ganduri interesante, valoroase, empatice, trebuie sa stii pe undeva acest lucru. Multumesc, ca ne-ai impartasit, ca ne-ai aratat ca si asa se poate…
    cateodata nici nu trebuie sa iei adio, pentru ca chipul fiintei iubite traieste in inima ta in continuu, cu ochii ei blanzi…
    nu am cuvinte pentru a exprima respectul simtit fata de tine… dar te rog sa accepti o imbratisare mare virtuala. sau o mangaiere pe mana ta…

    1. Draga Dalma, iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Cred ca ai dreptate. Probabil ca dragostea se transmite si prin ceea ce gandim. Si sper ca oamenii aflati in starea in care se afla bunica mea sa simta. asta.

  2. cred ca inteleg ce vrei sa spui si simt ceea ce simti si tu
    nasul meu avea Alzheimer si nu isi mai amintea nimic din viata lui de cand se declansase boala;nu recunostea pe nimeni
    timp de 6 ani a fost asa
    nu ai cum sa iti iei cu adevarat „la revedere”, dar stii ca ai pretuit/ai iubit persoana din fata ta dintotdeauna chiar daca acum nu mai recunoaste pe nimeni
    acela e tot un fel de adio…cand ei pleaca si tu…
    oh,ce greu e….nu imi gasesc cuvintele potrivite,dar sper sa intelegi cumva ce vreau sa spun

    1. Draga Antoaneta, tocmai asta ma framanata. Ca nu ai cum sa-ti iei la revedere si totusi este ca si cum cu persoana aia pe care o stii (si care a fost candva) nu te mai intalnesti. Este acolo si totusi nu-i.

  3. Draga Hana, ea stie, chiar daca acum e in lumea ei, ca o iubesti! E dureros cand vezi ca cei dragi sufera si nu poti sa-i ajuti, dar, viata nu e intodeauna roz. Important e sa invatam din toate lucrurile care ni se intampla. Traieste ziua si nu uita sa spui in fiecare zi celor dragi: va iubesc!

    1. Draga Claudia, asta este un lucru invatat deja de mine: e musai sa spunem celor dragi vorbe frumoase in fiecare zi. Chiar daca ei stiu, chiar daca repetam, poate ca de trei ori din patru nu au nevoie atunci neaparat sa auda acele cuvinte, dar cu siguranta, din cand in cand acele vorbe frumoase vin si fac minuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *