Interesart: pasiunea pentru handmade devenită business

Cred că nu există mamă care să nu își dorească să lucreze de acasă sau măcar să aibă parte de un serviciu care să îi permită să își organizeze timpul așa încât să stea cât mai mult cu copiii, să fie lângă ei în diverse momentel ale zilei nu doar dimineața și seara. Multe dintre noi visează la asta doar că uneori pasul este (sau ni se pare) greu de făcut.

Valentina însă a reușit să facă acest pas, urmându-și pasiunile iar acum are un business frumos și face ceea ce îi place. A terminat facultatea de Cibernetică şi a lucrat la o regie de publicitate dar atunci când a devenit mamă și-a dat seama că își dorește altceva.

decorette-valentina-interesart

Interesart este atelierul unde Valentina creează povești minunate pline de flori parfumate, cadouri încântătoare, felicitări și tot felul de minunății handmade despre care am invitat-o chiar pe ea să ne povestească.

Povesteste-ne, te rog, despre inceputurile Interesart. Am inceput neoficial dupa ce am nascut-o pe fiica mea cea mare, acum 7 ani. Imi propusesem sa nu mai mai intorc la vechiul job si pasiunea mea pentru lucruri facute de mana a capatat contur. O vreme nu a fost mai mult decat hobby, de 4 ani inse este my full time job.

 decorette-veioza-banda-decorativa Camera 360

Sunt sigura ca ai trecut prin mai multe etape ale hand-made-ului. Cum ti-ai gasit acest drum pe care te afli acum? Si unde crezi ca duce el? 

La inceput am facut felicitari si reinventam tot felul de lucruri de prin casa, apoi am inceput sa incerc si alte tehnici, am lucrat cu copii si cu oamenii dornici sa isi redescopere creativitatea.

Iubesc  florile şi am învăţat să fac aranjamente florale pentru diverse evenimente. Cumva am ajuns să fac servicii integrate, experimentez cu clienţii mei, lucrez la comandă şi astfel ies lucruri personalizate şi foarte speciale. Majoritatea oamenilor cu care lucrez îmi devin prieteni, miresele pentru care lucrez apelează la mine şi pentru botez, ajungem să ne împrietenim.

Aceasta activitate reprezinta cam trei sferturi din activitatea mea. Nu am renuntat la hand made-ul propriu zis si ma folosesc de ce am invatat in diverse ocazii.

Unde o sa duca, nu stiu. Probabil ca o sa descopar ceva ce o sa imi placa si mai mult si o sa experimentez.

decorette-decoratiuni-botez-interesart

decorette-cutie-decorata-manual

decorette-decor-nunta-interesart

credit foto

decorette-aranjament-floral-pentru-masa-nunta

 

 

De ce crezi ca este nevoie ca sa poti transforma un astfel de hobby intr-un business? 

Nu stiu de ce anume este nevoie in general, la mine insa a contat sustinerea sotului meu. Noi avem 2 fete si am impartit mereu timpul intre ele si lucru, nu am fost focusata mereu pe job, si deci un venit stabil in casa a fost esential. Cred ca se poate si altfel, insa pentru mine asa a functionat cel mai bine.

 

 decorette-aranjament-floral-botez-interesart decorette-aranjament-floral-nunta-interesart decorete-aranajament-floral decoratiuni-botez-deosebite

 

Cum arata o zi din viata ta? 

Nu am deloc un ritm si o rutina. De cele mai multe ori o duc pe fiica mea la scola, si apoi incerc sa leg intalniri cu clientii mei imediat dupa. Luni si miercuri livrez flori pentru receptiile firmelor cu care lucrez, tot miercuri am ateliere cu copii de la scoala fiicei mele. Daca am evenimente in weekend, joi imi fac aprovizionarea cu flori, si asta inseamna ca sambata si duminica voi avea de lucru macar jumatate de zi. In celelalte zile in functie de ce am de lucru pot sta in atelier o ora sau 10, nu am program si ma adaptez comenzilor.

 

decorette-aranjament-floral-botez-interesart decorette-aranjamente-florale-interesart

decorette-decor-masa-paste

 

Mai multe creații ale Valentinei puteți vedea pe pagina de facebook și pe site.  Sper să găsiți inspirație în acest articol. Eu, mărturisesc, sunt mereu încântată să descopăr oameni care reușesc să-și transforme pasiunile în business.

Comments

comments

2 thoughts on “Interesart: pasiunea pentru handmade devenită business

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *