Cum poate deveni măsuța bunicii o adorabilă piesă shabby chic? O transformă două mâini dibace!

Desigur, mobilier cu aspect shabby chic se poate găsi pe la diverse magazine, dar ceea ce este diferit la piesele despre care povestim azi este faptul că acestea sunt vechi. Unele foarte vechi, altele poate au doar douăzeci de ani, dar aspectul lor shabby este cu siguranță avantajat de acești ani trecuți peste ele. Ele sunt recondiționate astfel încât să se încadreze în stilul shabby chic. Cine le face și unde le găsiți? Vă spun imediat.

Oaches Aida Carmen este cea ale cărei mâini dibace antichizează, vopsesc, învechesc piesele de le vedeți. Și, ca să fie povestea spusă pe de-antregul, neaparat trebuie să vă spun că începuturile acestei activități au fost determinate într-o clipă…să-i zicem, de mare inspirație.

”Totul s-a intamplat acum un an si jumatate, cand mama mea a inceput sa faca un ceas de perete pe o placa de lem, pentru ea. Am intrat in camera si am intrebat-o ce face, si mi-a raspuns ca face un ceas vintage. Atunci s-a produs scanteia. Am luat placa de lemn, am vopsit-o si a iesit ceva extraordinar. Am inceput cu o servanta si obiecte mici. Prietenii erau incantati si m-au incurajat cumparandu-mi piesele. Am facut cu totul altceva in viata, dar nu am renuntat niciodata la a colectiona obiecte vechi si deosebite.

Piesele de mobilier pe care le reconditionez le achizitionez ocazional de la persoane fizice. Sunt si clienti care vin cu piesele lor dorindu-și să fie recondiționate în acest stil dar cele mai multe le cumpăr eu si le transform. Simt ca ceea ce fac da posibilitatea clientilor mei de a-si redecora casa si a o face mai primitoare, prietenoasa si totodata intima. Imi face placere sa  transform piesele si sa le dau acea nota „shabby chic”.

10155694_1390828177860084_380251928_n

decorette-depozit-mobilier-shabby-chic

Cat dureaza procesul transformarii unei piese de mic mobilier?

Depinde de cat este de uzata piesa, de marimeaa ei si de ce anume isi doreste clientul. Dar si de starea mea :).

Ce crezi că face o piesă să fie una shabby?

Fiecare din noi avem nevoie de locusorul nostru in casa, un locusor calduros, primitor dar in acelasi timp elegant. Stilul shabby chic inseamna echilibru, visare iar imaginatia joaca un rol foarte important. Ceea ce caracterizeaza dupa mine stilul shabby, sunt nuantele de crem, alb, patina de invechire dar mai ales forma si vechimea piesei.

decorette-mic-dulapior-shabby

decorette-mobilier-alb-shabby-chic-romania decorette-mobilier-pictat-shabby decorette-mobilier-shabby-chic-antichizat decorette-mobilier-shabby-chic-in-romania decorette-mobilier-shabby-romania decorette-obiecte-decor-shabby decorette-obloane-vechi-reconditionate-in-romania decorette-shabby-chic decorette-shabby-chic-mobilier decorette-shabby-chic-romania decorette-vitrina-shabby

10152582_1405530269723208_1933437949073787547_n

decorette-shabby-chic-cottage-style

Cel mai adesea piesele sunt achiziționate de Aida de la persoane fizice dar există și situații când cei care au astfel de piese nu doresc să le vândă ci doar să le recondiționeze în acest stil. Așadar, dacă aveți un scaun vechi al bunicii sau o măsuță care vă este foarte dragă și nu vreți să vă despărțiți de ea dar v-ar plăcea să îi dați un aspect mai îngrijit, puteți să o contactați pe Aida pe pagina de facebook Shabby Chic Furniture. În magazin veți găsi piese minunate, recondiționate deja care ar putea sta bine în orice căsuță, shabby chic sau nu. Eu zic să dați o tură virtuală, poate vă face cu ochiul ceva :)

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *