Despre tricotajele pentru casă v-am mai povestit și am văzut că tare v-a plăcut. Sper să vă fac pe plac și de asta asta aratându-vă ce lucruri drăguțe și haioase puteți găsi la Atelierul Păpădiei. Și pentru că atelierul are și o poveste frumoasă, vă las să savurați momentul chiar “în prezența” creatoarei.
”Ador povestile de viata care suna cam asa: “lucra in asigurari, IT, banca, era director…- simt cum stomacul mi se strange si rezonez cu toti oamenii astia – si a lasat tot si a inceput sa teasa la razboi, sa picteze, sa creasca albine, sa faca tamplarie…
La mine nu a fost asa, simteam doar ca inca nu mi-am gasit locul.
Am lasat orasul si ne-am mutate la tara…sotul meu a refacut casa bunicilor lui din temelii, dar… asta e alta poveste.
Dupa aproximativ 6 ani am reusit sa ne facem aici, la tara, un rost. Si dupa inca 2 ani de admirat natura, muncit in gradina, plantat flori, ceapa, rosii, ingrijit gaini, iepurasi, crescut catel si pisici…iata, mi-am descoperit pasiunea, rostul…cine ar fi crezut, la 47 de ani…
Totul a inceput lin, parca viata ar fi vrut sa ma ia incet, sa nu ma sperie, sa ma pregateasca cumva.
Fiica mea mi-a trimis intr-o zi, cam acum 2 ani, o imagine cu o cana cu hainuta tricotata si m-a intrebat daca as putea sa-I fac una…i-am facut, a iesit asa si asa si gata…credeam eu.
De Craciun am mai facut 3 cani ca sa le dau cadou familiei cumnatei mele, au iesit frumusel si gata…credeam eu.
Mi-a trimis din nou fiica mea o imagine cu n covoras facut din pom-poane, I l-am facut, am muncit enorm, a iesit frumos…si gata, credeam eu.
Si iata ca ideea a inceput sa prinda aripi, curaj..ce-ar fi sa fac…reactiile celor care le-au vazut fiind extreme de pozitive…o mica afacere?!
Am cumparat fire, am facut cateva modele, prietena mea Ioana si fiica mea Gia le-au fotografiat si am facut o pagina pe facebook.
Intr-o zi le-am luat si am intrat in cateva magazine, fara sa cunosc pe nimeni, si surpriza..unii au zis ca le iau dar le trebuie factura. Atunci am zis ca ok, asta a fost, eu am incercat, dar ce facturi?!
Am mers totusi la Registrul comertului sa intreb, acolo totul a mers rapid si m-am trezit ca in 3 zile aveam actele si un PFA, si la drum…
Am luat si cateva comenzi se apropia sfarsitul de an, se dadeau cadouri. Am facut canute pentru o ceainarie draguta, la librarie am dus semne de carte si ulterior si canute, cumnata mea a luat tot ce aveam facut pentru un bal al Femeilor de Afaceri, fostilor mei patroni le-am facut pachetele cu canute si borcanele imbracate si asta a fost inceputul.
Inca nu a trecut un an de la inceputul acestei aventuri si totul merge perfect- idei garla, satisfactie sufleteasca maxima si ceva bani…
Florile si bijuteriile crosetate le face prietena si colaboratoarea mea pictorita Ioana Fenesan iar dantelele mama mea…care e bucuroasa nevoie mare sa fie de ajutor…nici nu mai deschide televizorul de cand are “treaba” ”
Dacă v-am făcut curioși și vreți să vedeți și mai multe creații, veți găsi deschis Atelierul Păpădiei pe facebook.