Muzeul ASTRA – loc de relaxare, sursă de cunoaștere și de inspirație

 

IMG_4182-Muzeul-Astra-Decorette

Muzeul ASTRA  a fost…o surpriză. Da, știam că este un muzeu al satului dar nu îmi imaginam să fie atât de diferit față de cel din București. Ne place muzeul din capitală, dar acesta din Sibiu are un farmec aparte și este atât o sursă de relaxare, fiind amplasat în rezervația naturală Dumbrava Sibiului, cât și o sursă de cunoaștere pentru copii și de inspirație pentru cei mari. Este foarte mare, dispune de un lac și de zece kilometri (da, ați citit bine) de alei. Sunt zone în care, dacă nu ești foarte bine ancorat în realitate, ai putea crede că ești, de exemplu…în mijlocul pădurii, foarte aproape de o stână :)

Noi am vizitat doar o parte, cam jumătate aș putea spune, dar cu câteva sandvișuri și cu chef de plimbare se poate petrece o zi întreagă în acest muzeu în aer liber. Gospodăriile și celelalte tipuri de construcții sunt fascinante! Unele dintre ele sunt atât de bine redate încât chiar am avut senzația că m-am întors în timp.

Cum spuneam în titlu, muzeul reprezintă și o foarte bună sursă de inspirație. Dacă vreți să vedeți rusticul autentic românesc, aici e locul potrivit. Interioarele sunt configurate minunat și puteți să plecați acasă cu o grămadă de idei. Iar pentru copii, este ocazia perfectă se a se (re)întâlni, în mijlocul naturii, cu stilul de viață de altă dată și cu frumusețea rusticului și să se lase purtați de poveștile spuse într-un grai arhaic, dulce și molcom.

IMG_4185-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4186-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4190-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4198-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4200-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4221-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4212-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4222-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4223-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4225-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4229-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4241-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4247-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4251-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4254-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4257-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4259-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4260-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4227-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4263-Muzeul-Astra-Decorette

IMG_4267-Muzeul-Astra-Decorette

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *