În bucătărie: sertare sau dulapuri cu rafturi?

Una dintre greșelile pe care le-am făcut atunci când am amenajat bucătăria a fost că nu am configurat în mobilierul de bucătărie decât două sertare. Două. Atât. Pe vremea aia nu aveam nici blogul și, se pare, nici atâta inspirație cât să mă întreb măcar dacă nu cumva organizarea lucrurilor într-un sertar ar putea fi mai eficientă decât într-un dulap. Câțiva ani și sute de poze mai târziu, aș putea argumenta de ce e mai bine să ai sertare decât dulapuri. Dar sunt curioasă ce părere aveți voi. Eu vă arăt cum poate arăta un sertar organizat și voi aduceți contraargumente, dacă aveți. Sau înfigeți cuțitul și mai bine în rană spunându-mi cât de bine e să ai multe sertare în bucătărie. Că eu n-am decât două. Dintre care unul este ocupat cu condimente, datorită ideii copilului mare care nu ajugea la ele cu ușurință și, într-o zi, s-a gândit că-i timpul să și le mute mai la îndemână. Și, culmea, copilul a organizat atât de bine toate condimentele, mirodeniile și aromele în sertar încât nu a fost nevoie să mai intervin cu aproape nimic.

3607287ec94be86082f0b03d0cbb29de

În sertare se poate depozita aproape orice: condimente, fructe, legume, pâine (cum bine vedeți), farfurii, oale, capace, cutii de plastic. Inclusiv toate materiile prime pentru gătit pot fi ținute în sertare. Eu, lângă condimente, am o cutie cu paste iar accesul la ele (ca și la condimente, de altfel) este mult mai rapid decât dacă ar fi stivuite în dulap.

Desigur, există și tot soiul de separatoare care pot fi inserate în sertare astfel încât ceea ce se află depozitat să fie fixat într-o anumită poziție. Dar, chiar și fără astfel de dotări, organizarea lucrurilor necesare în sertare mi se pare mult mai eficientă decât varianta așezării lor pe rafturi, în dulapuri.

 decorette-organizare-condimente-sertare-bucatarie

decorette-sertar-bucatarie

decorette-Sertarele-din-bucatarie

Cele trei poze de mai sus sunt de pe Stil Organizat, un blog pe care mă bucur că l-am descoperit cu această ocazie.

decorette-sertare-in-bucatarie

decorette-cum-organizez-sertarele-bucatarie

 

decorette-legume-in-sertar

decorette-organizare-sertare-bucatarie
kitchen-drawer-organization-ideas-013-500x500

Așadar, voi ce spuneți: sertare sau rafturi?

thekitchnvoguehometipstedshelterness

Comments

comments

6 thoughts on “În bucătărie: sertare sau dulapuri cu rafturi?

  1. Multumesc pentru prezentarea sertarelor mele in articol!
    Pentru cei care au dulapuri in bucatarie: exista o modalitate de a schimba situatia prin inserarea de rafturi mobile (eu am asa ceva in dressing room). Astfel ca avantajul prin care ai vizibilitate si acces usor la obiectele stocate spre perete devine realitate.

  2. Vazand pozele, mi-am dat seama ca ai dreptate! Sertarele sunt mult mai eficiente decat dulapurile! Pfffff…daca voi ajunge vreodata la momentul in care sa fac mobila pentru bucatarie, asa voi face. 😀

    1. In primul rand pentru ca le tragi afara si vezi totul mult mai usor si apoi si pentru ca le poti privi de sus :) E si asta un avantaj, sa stii. Dai roata printre condimente cu ochi de vultur :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *