Încă un episod despre organizare

Fix când credeam că toate eforturile mele de a deveni un om organizat nu vor avea niciodată roade și că voi rămâne mereu, mereu acel om dezordonat așa cum se pare că…m-am născut (da, chiar asta cred), fix atunci, am dat peste Marie Kondo. V-am mai pomenit de ea într-o postare, doar menționând cartea ei, dar după ce am fost rugată să dau detalii despre cum a fuctionat metoda ei mi-am zis că e musai să-i dedic un articol. De fapt, dacă ar fi să iau în considerare efectul pe care l-a avut asupra mea această metodă, aș putea chiar să-i ridic o micuță statuie acestei domnișoare.

O să încep cu partea uimitoare a acestei metode: dacă ții cont de cele câteva sfaturi, metoda nu doar că funcționează în planul organizării casei/garderobei/biroului dar schimbă felul în care gândești vizavi de organizare.

Înainte să vă povestesc eu puțin despre această metodă, în primul rând  vă sfătuiesc să citiți cartea sau să o ascultați pe youtube (în engleză). Cred că nu vă ia mai mult de trei, patru ore. Dar vor fi câteva ore în care veți avea cel puțin trei momente din acelea în care exlami Ahaaaaaa! ca și cum ai fi descoperit apa caldă.

Metoda asta, numită KonMari, are câteva principii care o fac să fie diferită. În primul rând, organizarea nu trebuie făcută pe încăperi ci pe categorii. Eu am început, așa cum se zice în carte, cu garderoba pentru că se pare că ne este mult mai ușor să facem ordine în șifonier decât printre poze sau obiectele cu valoare sentimentală.

Marie spune că atunci când ne apucăm să facem ordine într-o anumită categorie trebuie să scoatem TOT ceea ce aparține acelei categorii. Eu am scos toate hainele pe care le aveam. Am scos din șifonier, din dulapul de pe hol, din cutiile în care îmi pusesem hainele atunci când am încercat varianta garderobei capsulă și, care cutii pline, îmi dădeau un sentiment de confort știind că mai am acolo o grămadă bună de haine, mi-am scos hainele de iarnă, eșarfele, căciulile și mănușile, gecile iar apoi și încălțămintea și gențile. TOT. De peste tot. Era o grămadă imensă pe pat și în jurul lui. Acesta este și un foarte bun exercițiu pentru că abia așa am putut vedea exact cât de multe haine aveam. După ce totul a fost la vedere, am aplicat un alt principiu al metodei. Am luat în mână fiecare piesă vestimentară și mi-am pus o singură întrebare: îmi aduce această haină cu adevărat bucurie? E o întrebare atăt de simplă și de la îndemână dar zău dacă eu m-am gândit să mă întreb chestia asta vizavi de haine. O mai port? Îmi vine? E scămoșată? Se mai poartă? Am dat o grămadă de bani pe ea…Nu se poate să nu o port. Am mai purtat-o în ultimii doi ani? (nu-i nimic, sigur o să o port la anul). Da, și o să mai slăbesc și o să-mi vină. Cam astea erau dialogurile dintre me, myself and I. Acum însă…întrebarea asta simplă și…nicio întrebare în plus…Spre mirarea mea, răspunsul la întrebarea îmi aduce bucurie? venea imediat. Atât de simplu: da sau nu. Dacă da, atunci haina se ducea în grămada de „haine care rămân” dacă nu se ducea direct într-un sac. A durat totul cam două ore dar în felul ăsta am reușit să pun în sac piese pe care le trăgeam după mine de ani de zile. La încălțăminte la fel. Și la genți.

După ce am rămas doar cu piesele pe care am hotărât să le țin, a venit momentul să le așez înapoi în șifonier. Marie Kondo are foarte multe sfaturi utile pe care nu o să le descriu aici dar sunt importante pentru ca metoda să funcționeze așa cum trebuie. Ea vorbește în carte despre cum putem să le așezăm în șifonier astfel încât să putem vedea aproape totul, să mulțumim pieselor pe care nu le mai dorim, are exemple despre cum pierdem mai mult (inclusiv bani) păstrând o grămadă de lucruri care nu ne sunt folositoare pe niciun plan si inclusiv despre motivele pentru care păstrăm anumite lucruri. De exemplu, spune despre cadouri că acestea și-au îndeplensc scopul în care clipa în care au fost dăruite (mie, recunosc, mi-e foarte greu să mă despart de cadouri chiar dacă nu îmi mai sunt utile).

N-aș vrea să folosesc cuvinte mari dar simt că trebuie să spun că rezultatul aceastei metode, dacă este aplicată ca la carte, este impresionant. În cazul meu, rezultatul nu a fost doar un șifonier ordonat cum nu mai fost vreodată ci puterea mea de a menține această ordine.

Un alt rezultat este acela că ORICE îmbrac, îmi aduce bucurie. Mă simt minunat în oricare piesă pe care o scot din șifonier. Am, cred, cel mult un sfert din cât aveam acum trei luni, dar sfertul ăsta este…cum să zic…atât de mulțumitor :). În plus, un alt avantaj este că la orice oră știu exact unde se află toate hainele mele, nu mai am cutii cu haine care nu îmi vin, nu mai am tricouri care pentru că nu se văd când deschid dulapul nu apucă să fie purtate. Și ca să vă dau și o dimensiune a garderobei, am, in acest moment fix 8 tricouri. Dar să știți că nu îmi amintesc ca Marie Kondo să vorbească de vreo cifră magică așa încât cred că cifrele astea nu au nicio relevanță.

Și poate cel mai încurajator rezultat este acela că simt că nu va mai trebui să organizez vreodată garderoba. Poate că niciodată sună prea hotârât dar chiar așa simt. Nu că nu mai fac ordine, nu mai scot câteo piese din uz, dar nu mai trebuie să fac mari organizări așa cum simțeam până acum.

Cum vă ziceam, metoda are câteva elemente cheie care trebuie urmate. Eu am aplicat-o doar în garderobă dar abia aștept să am timp să pot trece și la categoria grea: cărți și obiecte cu valoarea sentimentală.

IMG_6198

Voi ați avut succes cu metoda asta sau cu altele?

 

Comments

comments

4 thoughts on “Încă un episod despre organizare

  1. Am inceput si eu organizarea casei dupa metoda KonMari (o sa am si articole pe blog in care o sa povestesc ce a functionat la mine si ce nu), insa pasul asta, cu scosul in mijlocul casei, eu nu l-am putut face pana la capat pentru ca mi s-a parut prea obositor. Am luat pe rand dulapurile, mai ales ca la mine sunt si destul de bine impartite pe caprarii, si tot asa am procedat. Am donat/daruit/vandut saci intregi de lucruri, incep in sfarsit sa-mi vad si eu rafturile, politele, dulapurile care inainte gemeau de lucruri. I’m not there yet, inca mai am de lucru, dar sunt pe drumul cel bun. Cu impaturitul nu sunt eu foarte impacata, nu am suficienta rabdare sa fac sarmalute asa mici si aplic tot metoda impaturirii clasice, cu lucrurile puse unele peste altele.

  2. La mine impaturitul ala a facut si el minuni. Ce-i drept, eu m-am obisnuit sa asez hainele ca pe sarmalute mult inainte de a cunoaste metoda asta, pentru ca asa am organizat hainele copilelor. Dar in sifonierul meu am implementat sistemul abia odata cu aplicarea metodei KonMari :)
    Abia astept articolele tale pe tema asta!

    1. Faza cu impaturitul mi s-a parut practica doar in cazul pantalonilor si chiar o folosesc. La restul a rezultat un epic fail, pentru ca ea recomanda sa tii hainele in sertare. Pai eu am la dispozitie un dulap si tricorile mele nu reusesc sa faca echilibristica impaturite in aceasta formula.
      In ceea ce priveste cartile, chiar nu sunt de acord. Inteleg renuntarea la cartile de o calitate indoielnica, dar in rest pauza. Ce sens ar avea sa dai/arunci niste carti care se incadreaza in clasici, pentru ca ulterior copiii tai sa fie nevoiti sa o cumpere din nou (lecturi obligatorii etc)? Sau orice alta carte? Cand eram mica, am adorat faptul ca aveam acasa o multime de carti si am citit enorm de mult avandu-le la indemana. Big no no here 😀

      1. Eu in dulap mi-am pus niste cutii care tin locul sertarelor. E destul de eficient asa.
        Cat priveste cartile, inca nu am ajuns acolo, nu stiu cum voi reusi sa aplic metoda dar sunt sigura ca voi gasi carti ca nu isi mai au locul la mine in biblioteca. Dar, o sa te tin la curent cu procesul :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *