O idee simplă pentru a ține ordonată suprafața mesei și a comodei

decorette-aranjament-toamna

Poate că pentru unii titlul trimite cu gândul la un subiect atât de banal încât nu merită să fie abordat, dar pentru mine dezordinea de pe aproape orice suprafață orizontală, plană din casă (exceptând, deocamdată, podeaua) reprezintă ceva cu care mă confrunt zilnic. Hârtii, hârtiuțe, pixuri, creioane, facturi, șervețele, încărcătoare, păpuși mititele de LEGO (le știți, nu?) vin nestingherite (uneori mai și pleacă, e drept) și cotropesc suprafețele meselor și a altor piese din casă care au o suprafață plană aflată la o înălțime optimă (aka fix-la-îndemână). În timp, mi-am pus la punct un sistem de organizare a documentelor astfel încât acestea nu zac în neștire pe comodă, dar sunt alte multe lucruri care se îngrămădesc adesea. Așa încât, se impune, mi-am zis, un plan de acțiune. Zis și făcut. […]

Un sfat, vă rog! Plantele aromatice din ghiveci au nevoie de ajutor

decorette-plante-aromatice-in-ghiveci_1

Da, știu că de obicei veniți aici ca să găsiți idei pentru casă și ca să vă delectați cu poze frumoase De data asta însă, am nevoie de un mic sfat de la voi. Iată despre e e vorba. De când am descoperit că pot fi crescute plante aromatice în ghiveci, chiar în propria bucătărie, am încercat de nenumărate ori să configurez o astfel de micro-grădină de apartament. Uneori mai mare, alte ori mai mică. Am cumpărat chiar și un ghiveci cu o formă specială, alungită, ca să încapă mai multe. Mi-am făcut și un stativ din lemn, conceput special ca să încapă într-un colț nefolosit din bucătărie și pe care să pot așeza ghiveciul/ghivecele cu plante aromatice. Am avut diverse plante: busuioc (pe ăsta îl folosesc cel mai des […]

Terase cu parfum de vacanță

decorette-amenajarea-terasei

 Terasele caselor din zona mediteraneană pot fi recunoscute cu ușurință. Au câteva elemente comune care le dau un aer aparte și le fac să fie teribil de atrăgătoare. Nu degeaba mulți dintre cei care nu locuiesc în această zonă își doresc să recreeze atmosfera acestor spații exterioare care oferă atâtea și atâtea momente de relaxare și plăcere. Ce le face atât de speciale (pe lângă elementele caracteristice ce țin de structura casei)? Mobilierul fix ori din fier forjat musai ”asezonat” cu perne multicolore, liniile simple ale pieselor de lemn, multitudinea de plante și umbra naturală pe care acestea o creează, vasele din teracotă și cele din sticlă în nuanțe de verde și albastru, felinarele.  Și o terasă mediteraneană nu e mediteraneană fără piesa de rezistență, imposibil de reprodus…unica, speciala, mult-râvnita briză […]

Idei creative de a decora cu flori

1IMG_6686 copy_1

Florile sunt frumoase în orice ar fi puse. Dar mie îmi plac cel mai mult atunci când, împreună cu recipientul în care sunt aranjate creează un decor un pic surprinzător. Sunt atât de multe idei interesante de a folosi borcane, cutii de conserve, cutii din lemn, diverse sticle vechi încât e păcat să folosim doar vaze, nu credeți? Și ca să vedeți că nu e greu deloc (ba chiar poate fi o plăcere) am adunat la un loc toate ideile pe care eu le-am pus în practică cu mare drag și satisfacție. Sper să vă inspire și data viitoare când vreți să aruncați borcanul ăla cu formă ciudată să-l mai țineți un pic poate îi găsiți un rost în casă Dați click pe poză și veți fi direcționați către micuța […]

Ce culoare au zilele de început de vară?

decorette-capsuni

Săptămâna trecută a fost una…să zicem colorată. Aproape în fiecare zi am găsit ceva drăguț de făcut care să bucure pe cineva din familie. Chiar și pe mine. Ba, niște sărățele delicioase, ba o tartă cu căpșuni, ba, atunci când mi-au rămas căpșuni un mic dejun la pahar cu biscuiți, jeleu de portocale și afine, iaurt și căpșuni, ba niște creveți cu sos de portocale și usturoi (unul dintre cele mai ușor de pregătit sosuri), ba dacă n-a fost o plăcere gastronomică au fost niște trandafiri absolut minunați cumpărați de la o tanti din piață. Plus că aproape în fiecare zi am încheiat treaba cu o super-aromată spumă de căpșuni. Acum că am făcut recapitularea, îmi dau seama că a fost o minunată săptămână a căpșunilor

Din nou în căutarea bucuriilor simple. Maci.

IMG_2003

Macii ăștia cresc unde nu te aștepți. Nu știu cum își aleg locurile, dar pare că găsesc cele mai urâte, mai neprietenoase sau mai năpăstuite de soartă tăpșane, movilițe din parcuri ba chiar uneori, am văzut și pe mormane de moloz și piatră. Ca să nu mai vorbim de macii de pe lângă șinele de tren. Și le aleg numai ca să le dea, măcar pentru câteva zile, un strop din frumusețea lor. La fel au făcut și cu viitorul meu dulăpior vechi de condimente, care așteaptă să fie un pic curățat ca să fie bun de folosit din nou. A avut și el straie de duminică weekend-ul trecut Și ca să vă zic ceva drăguț: imaginați-vă ce surpriză am avut când în sertărașele minuscule am găsit pliculețe cu condimente […]

Cum să nu te relaxezi într-un astfel de ”cort”?

53de31ee1a1eb77da0d3da5cca10ad88

Latura mea mai boemă întotdeauna a adorat ideea unui astfel de mod de relaxare deși e drept că singura mea experiență reală de a sta într-un cort câteva zile a fost cumplită. Nu vreau să-mi amintesc cât de frig mi s-a părut că îmi e, cât de umed mi se părea totul sau cât de îngrozită am adormit cu gândul că mă voi trezi cu cine știe ce mici vietăți încercând să-mi pătrundă în ureche. Brrrr! Cum ziceam, nu mai vreau să-mi amintesc! Un cort din ăsta boem, colorat, care dă senzația de relaxare, de dolce farniente, mărturisesc că mi-ar plăcea! Aș leveni cu plăcere în el ori de câte ori aș avea ocazia Știu, afară plouă și e frig, dar eu îmi fac planuri pentru zilele alea călduroase de […]

Idei pentru grădina din balcon

decorette-gradina-in-balcon

Anul trecut vă povesteam despre cum aș pregăti eu balconul pentru zilele frumoase. Ei bine anul ăsta, mă aventurez să vă arăt că se poate face pe balcon o micuță grădină, chiar! Eu aș alege să plantez ierburi aromatice, dar, bineînțeles opțiunile pot fi diverse. Am găsit idei multe, plante de tot felul, dar până la urmă, dacă vă decideți să configurați o astfel de grădină de balcon, pentru a hotărâ ce anume să plantați, trebuie să țineți cont de orientarea balconului, de timpul pe care îl puteți aloca îngrijirii plantelor și de cantiatea de pământ/apă/spațiu pe care o necesită plantele respective. Printre ideile cele mai simpatice, la îndemână și potrivite pentru spații mici, am găsit așa: folosirea unor suporturi pentru pantofi, a unui palet, reutilizarea unor conserve și schimbarea […]

Vă place să grădinăriți?

decorette-amenajarea-gradinii

Dacă grădinăritul se regăsește printre activitățile voastre preferate și dacă vă place ca locul în care vă desfășurați orice fel de activitate să arate ordonat, frumos, plăcut ori șic, atunci e musai să aruncați o privire mai jos, laminunatele fotografii ale lui Kim Timmerman  despre care eu cred că, dacă vă regăsiți în descrierea de mai sus, este imposibil să nu vă inspire.  

Curte mică și cochetă

decorette-curte-mica-amenajata-deosebit

Trebuie să recunoaștem că micile curți urbane au un farmec aparte. La fel cum și foarte multe dintre casele mici au un șarm care nu se regăsește în casele mari. Dacă mai au parte și de câteva idei bune, curțile cu pricina pot deveni mici paradisuri de relaxare. În spatele măsuței se găsește o mică fântână care deși oarecum ascunsă privirii este deosebit de importantă pentru atmosfera acestei curți. Cred că sunetul apei într-o curte face minuni: este liniștitor și duce cu gândul la vacanță. Obloanele sunt cele care transformă această zonă a curții dintr-o simplă alee într-un spațiu fermecător. Vegetația este și ea imporntată, dar fără obloanele verzi, locul ar fi fost unul mult mai puțin atrăgător. foto: El Mueble

Inspirație – grădini din Provence

decorette-curte-provensala

N-am nici cea mai mică îndoială atunci când vă spun că grădina bunicii mele era la fel de frumoasă precum o curte provensală. Plină de vegetație, pe alocuri chiar atât de abudentă încât era greu să o pătrunzi, cu flori minunate de la începutul primăverii până toamna târziu, cu pomi, ferigi, un nuc bătrân și, piesa de rezistență, un uriaș măr japonez. O încântare! Și atunci de ce oare vă arăt imagini cu grădini provensale și nu cu grădina bunicii? Păi, în primul rând, pentru că nu am poze cu cea din urmă și în al doilea, pentru că de ani de zile visez să ajung în Provence și, în fiecare an, cam pe vremea asta, când deja se conturează imaginea concediului din anul în curs, îmi spun: las’ că […]

Idei pentru un balcon amenajat pentru iarnă

358a2cf18cd8c7d04f31f1cbcf88ca20.jpg

Pentru că peste câteva zile se face anul de când am început să scriu pe blog, am răsfoit cu nostaligie paginile lui și am ajuns la primele postări, printre care și aceasta. Și mi-am amintit: ce fain e să bei cafeaua dimineața pe balcon, chiar și atunci când e frig! Trebuie asigurate doar câteva lucruri și plăcerea e garantată. În primul rând trebuie să avem un balcon. În al doilea rând, trebuie să avem un oareșce view. Chiar și unul mai dubios, ca în cazul Prințesei care povestea cum se uită ea de pe geam la cimitir (nu vă îngrijorați, ea zice că nu-i de rău, ba dimpotrivă e secretul pentru vitalitatea ei). Așadar, ne trebuie ceva de văzut, să nu stăm chiar cu ochii în baia vecinului (acuma dacă asta […]

5 plante pe care ar trebui să le am în casă

decorette-5-plante-care-purifica-aerul.jpg

Iar eu am doar una dintre ele, pe binecunoscuta dracena. Printre celelalte plante care, conform unor studii NASA purifică aerul de diverși poluanți se află și crizantema, gerbera, planta șarpe și crinul păcii. Conform unor recomandări ale NASA, pentru un spațiu de 170 de mp sunt necesare 15-18 plante plantate în ghivece de cca 20 cm pentru ca acestea să contribuie să îmbunătățirea calității aerului. Acum, faceți și voi calculul pentru locuința voastră, că eu mi-am făcut și stau satisfăcător Lista completă o găsiți pe wiki iar mai multe informații dacă vreți, găsiți aici, aici și aici.

Idei cu pietre pentru grădină și balcon

img_7813.jpg

Mi se întâmplă câteodată să văd ceva care mă impresionează și să gândesc: Asta cred că a costat o groază de bani! Iar apoi, în secunda doi, să descompun acel ceva – pentru că de obicei e vorba de un aranjament sau o amenajare – în părțile componente sau să fiu mai atentă la detalii și să îmi dau seama cât de tare m-am înșelat. Mie mi se pare că în domeniul home decor, pe cât de multe lucruri care arată bine și sunt scumpe există, pe atât de multe sunt și cele care arată la fel de bine și sunt mult mai ieftine.  Trebuie doar să cauți și să ai idei pentru a înlocui cev scump cu ceva mai accesibil. Zilele trecute am avut ocazia să petrec puțin timp […]