Terase cu parfum de vacanță

decorette-amenajarea-terasei

 Terasele caselor din zona mediteraneană pot fi recunoscute cu ușurință. Au câteva elemente comune care le dau un aer aparte și le fac să fie teribil de atrăgătoare. Nu degeaba mulți dintre cei care nu locuiesc în această zonă își doresc să recreeze atmosfera acestor spații exterioare care oferă atâtea și atâtea momente de relaxare și plăcere. Ce le face atât de speciale (pe lângă elementele caracteristice ce țin de structura casei)? Mobilierul fix ori din fier forjat musai ”asezonat” cu perne multicolore, liniile simple ale pieselor de lemn, multitudinea de plante și umbra naturală pe care acestea o creează, vasele din teracotă și cele din sticlă în nuanțe de verde și albastru, felinarele.  Și o terasă mediteraneană nu e mediteraneană fără piesa de rezistență, imposibil de reprodus…unica, speciala, mult-râvnita briză […]

Cum să nu te relaxezi într-un astfel de ”cort”?

53de31ee1a1eb77da0d3da5cca10ad88

Latura mea mai boemă întotdeauna a adorat ideea unui astfel de mod de relaxare deși e drept că singura mea experiență reală de a sta într-un cort câteva zile a fost cumplită. Nu vreau să-mi amintesc cât de frig mi s-a părut că îmi e, cât de umed mi se părea totul sau cât de îngrozită am adormit cu gândul că mă voi trezi cu cine știe ce mici vietăți încercând să-mi pătrundă în ureche. Brrrr! Cum ziceam, nu mai vreau să-mi amintesc! Un cort din ăsta boem, colorat, care dă senzația de relaxare, de dolce farniente, mărturisesc că mi-ar plăcea! Aș leveni cu plăcere în el ori de câte ori aș avea ocazia Știu, afară plouă și e frig, dar eu îmi fac planuri pentru zilele alea călduroase de […]

De citit, de văzut, de făcut – link love

decorette-idei-pentru-casa

Din când în când veți vedea pe blog aceast titlu. Ce veți găsi în Link Love? Idei, proiecte, rețete și alte informații diverse pe care nu știu unde să le adun ca să le am la îndemână. Sper să vă fie de folos măcar unele dintre ele 1. O senzațională grădină verticală în Ciudat de Mexico (verdmx.org) 2. Explozie de culoare pe o plajă din apropierea Lisabonei (maisongray.com) 3. Brățări pentru vară: DIY simplu de făcut (honestlywyf.com) 4. O idee genială de mâncare sănătoasă: chiftele din linte cu pesto de lămâie (sproutedkitchen.com) 5. Cum transformi o față de pernă simplă albă în una șic.  Rețin ideea asta deși în încercarea de a-mi aduna repede în minte tot ce aș avea nevoie, am întâmpinat o problemă: nu știu unde găsesc la noi acest tip de folie de vinil pentru transfer […]

Vă place să grădinăriți?

decorette-amenajarea-gradinii

Dacă grădinăritul se regăsește printre activitățile voastre preferate și dacă vă place ca locul în care vă desfășurați orice fel de activitate să arate ordonat, frumos, plăcut ori șic, atunci e musai să aruncați o privire mai jos, laminunatele fotografii ale lui Kim Timmerman  despre care eu cred că, dacă vă regăsiți în descrierea de mai sus, este imposibil să nu vă inspire.  

Curte mică și cochetă

decorette-curte-mica-amenajata-deosebit

Trebuie să recunoaștem că micile curți urbane au un farmec aparte. La fel cum și foarte multe dintre casele mici au un șarm care nu se regăsește în casele mari. Dacă mai au parte și de câteva idei bune, curțile cu pricina pot deveni mici paradisuri de relaxare. În spatele măsuței se găsește o mică fântână care deși oarecum ascunsă privirii este deosebit de importantă pentru atmosfera acestei curți. Cred că sunetul apei într-o curte face minuni: este liniștitor și duce cu gândul la vacanță. Obloanele sunt cele care transformă această zonă a curții dintr-o simplă alee într-un spațiu fermecător. Vegetația este și ea imporntată, dar fără obloanele verzi, locul ar fi fost unul mult mai puțin atrăgător. foto: El Mueble

Home tour – Interior romantic și luminos într-o casă veche din Spania

decorette-aranjare-masa-idei

Albul pereților și al grinzilor, detaliile cu motive florale, felul în care sunt finisați pereții, pardoseala contribuie la atmosfera romantică a acestui interior.                 Ador nuanța în care este vopsit peretele din baie!       Aerul romantic se păstrează chiar și în amenajarea spațiilor exterioare. Îmi place mult bancheta fixă realizată din zidărie.     Interior romantic și atmosfera de vacanță…Noroc că am început să îmi fac planurile pentru concediul de anul acesta, că altfel tare nu mi-ar plăcea deloc această casă 😀   foto: Micasa

Home tour – Atmosferă liniștitoare în tonuri de gri

14939_137466166928

Griul este în tendințe și poate arăta grozav. Poate că unora o să vi se pară monotonă atmosfera din această locuință dar trebuie să recunoașteți că interiorul nu duce lipsă de elemente prietenoase și de o ambianță plăcută și confortabilă. Caldă chiar, pe alocuri.       Îmi plac toate cele trei combinații pe care le regăsesc în aceste imagini: gri – roșu, gri – cupru, gri – lemn. Mai știți când vă spuneam că griul poate fi cald?  Ei bine, în cazul acestui interior care recunosc că mă inspiră, spun: da, griul este liniștitor. Sursa Weranda

Home envy – O casă de lemn cu o curte superbă

CC0

Acum câțiva ani, doi oameni care locuiau in Copenhaga au hotărât să se mute din apartamentul lor aflat pe malul unui canal iar în locul acestuia au ales o căsuță din lemn și o curte idilică. Istoria celor doi n-o cunosc mai departe, dar pentru mine a fost suficientă această informație ca să țes o întreagă poveste în jurul acestei case și, mai ales, a acestei grădini superbe. Îmi închipui dimineți perfecte, după-amiezi liniștite și amurguri încântătoare și nu vă mai zic ce și cum că probabil după ce veți vedea pozele veți avea și voi propria versiune de fantezie bucolică.      foto: Bobedre

Idei pentru un balcon amenajat pentru iarnă

358a2cf18cd8c7d04f31f1cbcf88ca20.jpg

Pentru că peste câteva zile se face anul de când am început să scriu pe blog, am răsfoit cu nostaligie paginile lui și am ajuns la primele postări, printre care și aceasta. Și mi-am amintit: ce fain e să bei cafeaua dimineața pe balcon, chiar și atunci când e frig! Trebuie asigurate doar câteva lucruri și plăcerea e garantată. În primul rând trebuie să avem un balcon. În al doilea rând, trebuie să avem un oareșce view. Chiar și unul mai dubios, ca în cazul Prințesei care povestea cum se uită ea de pe geam la cimitir (nu vă îngrijorați, ea zice că nu-i de rău, ba dimpotrivă e secretul pentru vitalitatea ei). Așadar, ne trebuie ceva de văzut, să nu stăm chiar cu ochii în baia vecinului (acuma dacă asta […]

O pensiune superbă din Franța

decorette-baie-rustica-deosebita.jpg

Undeva în Franța. Undeva pe Coasta de Azur. Dar nici nu mai contează unde e, la cât este de încântătoare și la ce atmosferă au reușit să creeze proprietarii acestei pensiuni. Nici nu am cuvinte să descriu acest spațiu fermecător, cursiv, liniștitor și totuși destul de vivace cât să stimuleze creativitate și bucuria adusă de lucrurile mărunte. Viața trăită într-un ritm domol, dar cu intensitate și cu conștiinciozitate. Asta îmi sugerează acest loc. E și casă și pensiune și fermă, în cadrul ei se desfășoară și ateliere de gastronomie, are o grădină de 13000 mp și e…în Franța! Ce să mai spun?      via travel-files

Home tour – Interior jucăuș și plin de culoare într-o casă de 500 de ani

6a00d8358081ff69e2019b0085da69970c-800wi.jpg

Probabil, mulți dintre noi ar fi înclinați să creadă că un interior jucăuș, colorat, fără prea multe piese pretențioase sau vintage nu are ce să caute într-o casă veche de 500 de ani. Un fel de nobless oblige. Și   probabil că de cele mai multe ori așa și este. Dar uite că mai sunt și excepții. În cazul de față, familia care locuiește această casă dintr-un orășel din centrul Germanie, casă care este inclusă în circuitul turistic al orașului astfel că vizitatoriilor le este prezentată de către ghizi ca fiind una dintre cele mai vechi case din oraș, a decorat interiorul într-un mod oarecum neașteptat dar adaptat vieții lor de familie numeroasă.     Interiorul mi se pare foarte simpatic și vesel, dar eu aș spune în continuare: nobless […]

Home tour – Locuință decorată în tonuri neutre și materiale naturale. Less is more.

decorette-living-materiale-naturale.jpg

Interiorul acesta mi se pare că traduce în vizual, într-un mod extrem de expresiv, sintagma „less is more”. Da, uneori mai puțin poate fi mult mai interesant, mai sofisticat și iată, chiar mai cosy.  Să spun cosy în românește? Plăcut, comod, confortabil, cald, intim, prietenos…dar mai bine toate laolată Cred că acest fel de styling minimalist dar totuși cald și prietenos, realizat de către Cleo Scheulderman poate deveni (dacă nu e deja) un trend. Dacă stăm să ne gândim că trăim vremuri de criză, în care cu toții ar trebui să limităm într-un fel sau altul consumul, decorul acestei case se încadrează perfect în peisajul vremurilor noastre, nu credeți?    Dacă ar fi existat și câteva tablouri, ilustrații sau orice fel de lucrări artistice pe pereți, aș fi încadrat această locuință […]

Home tour – Casă de vacanță în Formentera

decorette-bucatarie-lemn.jpg

N-am fost niciodată în Ibiza și nici nu știu dacă voi ajunge vreodată. Oricum, nu e pe bucket list (bine, bine cunosc și eu vorba cu strugurii care-s acri). Chiar așa, voi aveți o astfel de listă? Așa cum avea personajul din filmul The Bucket List. Cum n-ați văzut filmul? Musai să vă faceți timp pentru el, atunci, că-i tare fain. Formentera este o insulă aprope de Ibiza care, pentru că este mult mai liniștită decât surata mai mare si pentru că locuitorii au un respect aparte pentru natură și conservarea frumuseților acesteia, mi se pare mult mai atractivă decât Ibiza. Ca să nu mai vorbesc de faptul că deja am văzut mult prea multe case de vacanță superbe ca să rămân indiferentă. Așa că, voi trece cu curaj pe […]

Home envy – O casă veche renovată. O casă de vis

decorette-casa-renovata-curte-piscina.jpg

Acest home tour este unul foarte special pentru că este expresia concretă a unuia dintre visele mele cu privire la case. Este întruchiparea a tot ceea ce mi-aș dori eu, pentru bătrânețea mea. Nu spun că nu mi-ar plăcea și acum, dar ca să-i dau o foarte, foarte mică doză de realism măcar, zic că mi-ar plăcea la bătrânețe. Doar că în loc de piscină, mie mi-ar plăcea să am o micuță vie. A girl can dream, right? Dacă nici să visăm nu avem voie, atunci ce? Nu vă mirați, că eu v-am avertizat de la început că îmi place să visez cu ochii deschiși. Îmi face bine. Fiecare avem probabil diverse forme de a ne descărca sau de a ne ascunde un pic atunci când ne e greu, iar […]