Apartament mic cu idei…speciale

Cel putin speciale, aș zice. Dacă nu chiar trăznite :). E vorba de un loft de 48 mp in care cei care l-au decorat au adunat atâtea idei deosebite la un loc încât ar putea părea chiar imposibil să obțină un apartament frumos, în accepțiunea generală. Și totuși, apartamentul arată cel puțin interesant: colorat, special și plin de vitalitate.   Dacă iubiți culorile și nu vă temeți să le folosiți sunt sigură că veți găsi în acest apartament măcar o idee bună de aplicat. Sau de adaptat. Mie îmi place bucătăria neagră, dar mai mult faptul că s-a scris pe ea cu cretă. Dacă vreți un astfel de look nu-i nevoie să schimbați toate electrocasnicele și dulapurile pentru că puteți să vă folosiți de un spray care să aspectul de tablă de scris pe care […]

Culori puternice pentru un apartament mic

Culorile tari pot fi o opțiune foarte bună atunci când sunt folosite într-un spațiu alb, neutru chiar și atunci când e vorba de un apartament mic, de doar 40mp. Câteve elemente în culori saturate sunt destule pentru a înveseli și a personaliza o încăpere. Iar combinația dintre lumina naturală și aceste culori deja miroase a primăvară :). Unul dintre secretele pentru ca un apartament mic să pară mai mare este să se evite pe cât posibil pierderea spațiilor. Sigur că asta nu depinde în mare măsură de decorator ci mai mult ține de cum este apartamentul construit, dar se pot face mici artificii prin renunțarea la anumite spații mici (gen debara, cămară, chiar unele holuri). Pe lângă asta este foarte importantă cromatica (care deja ține de cum vrem noi să […]

Locuință mică, atmosferă liniștită

Acum câteva zile, în urma postării despre un apartament mic dar șic, Silvia îmi spunea că este greu să găsești inspirație pentru apartamentele cu împărțire standard și cu geamuri mici, așa cum sunt cele mai multe dintre apartamentele de la noi, în special cele vechi. Am găsit câteva imagini ale unei locuințe care pot fi o sursă de idei pentru a decora un apartament mic. Culorile neutre care contribuie la luminozitatea spațiului, oglinzile și obiectele de decor simple, tapetul, toate conferă spațiului o atmosferă liniștită.           Foto: Katrines Interior

Apartament mic dar șic

peques34_2g.jpg

Nu prea îmi place mie cuvântul ăsta, ”șic”, pentru că uneori mi se pare că nu se înțelege prea bine sensul lui. Adică, dacă oricum adjectivele de genul elegant, de bun-gust sunt extrem de subiective și astfel bunul-gust pentru mine poate fi altceva decât bunul gust pentru maică-mea (dar parcă totuși se pot găsi niște numitori comuni atunci când vorbim despre elegant), când e vorba de șic sunt sigură că e apoape imposibil să găsești două persoane pentru care șic are fix aceeași semnificație vizuală. Dex zice că șic înseamnă ”eleganță, distincție, bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini).  Lucru care amuză, care are haz.” Mie mi se pare că acest apartament este șic. Ce poate cineva să-și dorească mai mult de la un apartament mic, decât să vină la pachet cu o terasă […]