
De Florii, mi-am făcut de cap cu niște crenguțe. Le-am pus în niște mici coșulețe de sârmă ce au, cred, vreo 100 de ani și în care bunică-mea ținea chibriturile.
De Florii, mi-am făcut de cap cu niște crenguțe. Le-am pus în niște mici coșulețe de sârmă ce au, cred, vreo 100 de ani și în care bunică-mea ținea chibriturile.
Există anumite elemente din amenajarea unei case care variază foarte puțin de la casă la casă. Și printre elementele astea cred că se poate număra și faianța din bucătărie. Ia gândițivă: câte bucătării din cele în care ați intrat recent aveau faianța de bucătărie altfel decât alb/bej/gri/brun deschis în motive și modele simple? Una, poate două? Faianța din bucătăria mea este bej. Bine, asta nu-i nicio surpriză că doar mie îmi ung sufletul culorile neutre și ar fi fost chiar culmea ca tocmai în bucătărie, locul cel mai puțin probabil pentru înflorirea culorilor, să apară o culoare. Dar, totuși, musai să recunosc: există bun gust și idei faine și dincolo de bej-uri, chiar și în bucătărie foto: cocolapine, digsdigs, housetohome, habitusliving, bhg, hgtv, pinterest
Tapet din ziare, suporturi pentru instrumente de scris din ziare, ghirlande din hârtie de ziar, abajur din ziar…cine s-ar fi gândit că pot fi atât de speciale și delicate aceste obiecte? Sursa Studio309 via
Atunci când simt nevoia de un refresh prin casă sau când vreau să mai adaug culoare, de cele mai multe ori mă îndrept spre camera copiilor. De ce? Pentru că fiind o cameră în care lor le este permis să coloreze pe pereți, să lipească pe unde vor ce vor, am și eu parte de libertate maximă (din partea mea, adică) de a face tot ce-mi trece prin cap în materie de decorațiuni pentru pereți. Așa se face că am făcut această căsuță din washi tape sau acești fluturi decupați din paletare. Pe de altă parte este o cameră căreia îi prinde oricând bine ceva în plus: o măsuță vopsită nu va arăta ca nuca în perete, un scaun cu buline va fi chiar drăgălaș, o ghirladă colorată de asemenea. […]
Încă mă întreb dacă un astfel de dormitor nu-i oare prea mult… Această spectaculoasă căsuță de păpuși întrece orice imaginație cred. Este configurată până la ultimul detaliu. Deși nu-s convinsă pe deplin de amenajarea acestor încăperi, colțul din poza de mai jos mi se pare decorat armonios iar atmosfera creată prin toate aceste detalii romantice, boeme, florale și copilărești îmi pare una generatore de sentimente bune. Îmi place în mod deosebit pictura realizată pe pereți și covorul. Ce cadă impresionantă! În special pentru o tânără domniță…Și întreb din nou: nu-i prea mult? Voi ce ziceți? foto: Micasa
Interioarele elegante obținute prin alăturare de piese clasice sunt unele dintre cele cu care este cel mai greu să dai greș. Eu până acum nu cred că am văzut vreo încăpere decorată cu elemente clasice (piese de mobilier și accesorii) despre care să pot spune că nu arată bine. Da, poate că unele sunt monotone și plictisitoare, dar nu urâte. Integrarea unor piese vechi însă într-un interior elegant poate fi ceea ce rupe monotonia și constituie elementul surpriză. Parcă sunt un pic prea multe obiecte vechi în acest colțșor, dar, cu titlu de exemplu și ca sursă de inspirație cred că e super! Nicidecum nu aș încadra acest spațiu la AȘA NU. Acest hol mi se pare încântător! foto Wealdentimes via nicety.livejournal
Cine zice că o baie mică nu poate să fie șic? E nevoie doar de câteva idei bune pentru organizarea băii și mai departe e (aproape) simplu. Sunt puține lucrurile de care nu poate beneficia o baie mică la fel ca o baie mare. Oglinzi glamour? De ce nu? Obiecte decorative? Da! Tapet? Da, chiar și tapet dacă ne place. Vedeți și voi mai jos și sper să găsiți măcar un strop de inspirație. Deși baia de mai jos nu-i chiar mică (dar nici una foarte mare) am introdus-o în aceată postare pentru că mi-o pot imagina foarte ușor și la scară mai mică și cred că ar arăta la fel de bine. domesticfashionista, Pinterest, ariannabelle
Dacă ați epuizat mai toate posibilitățile de a introduce culoare în locuință sau dacă, dimpotrivă, nu știți de unde să începeți, o variantă ajutătoare poate fi realizarea unui aranjament de poze, ilustrații, hărți sau documente vechi sau alte diverse forme de lucrări de artă colorate. Nu-i simplu să alegi ce lucrări să compună acest aranjament dar partea bună este că nu există neaparat o linie care să marcheze granița dintre AȘA DA și AȘA NU. Lucrări care să fie „potrivite” pentru un astfel de perete puteți găsi oriunde: la târgurile de vechituri, pe Etsy, în magazinele de home-decor, pe Breslo, în magazinele de antichități sau poate chiar unii din prietenii vostri au ilustrații sau altfel de lucrări de care ei voi să scape dar vouă vă sunt pe plac. Mie îmi […]
N-am mai povestit de mult despre culori nu-i așa? Și una dintre dorințele pentru anul acesta în ce privește ideile mele privind propria locuință este să îi dau un pic mai multă culoare. Și ce formă mai simplă de a începe decât pas cu pas? Sau trafalet cu trafalet? O dungă colorată, una neutră de dragul confortului psihic. Încă una colorată și tot așa. Apropo: v-am povestit oare că într-unul din apartamentele în care am locuit cu chirie proprietarul mi-a permis să vopesc pereții? Și știți cum i-am vopsit? În dungi albastre! Da, grecesc, așa. Dungi mai subțiri, mai late, alandala fără vreo logică foarte strictă. Și culmea că arată tare bine. Nu știu de unde până unde am avut această năstrușnică idee că nu îmi amintesc exact, dar probabil […]
Este incredibil ce putere au aceste mici obiecte! Doar o privire aruncată unuia dintre ele și am simțit fantezia, povestea, magia. Aspectul lor este atât de special încât aceste mici creaturi și căsuțe chiar par plăsmuiri ale unei minți de copil. Și totuși sunt reale și pregătite să decoreze camere de copii și alte încăperi doritoare de un strop de magie. Lucrările sunt realizate de Zsofi, creatoare Zsofikucko. Am rugat-o să povestească aici pe blog despre acest meștesug minunat și despre creațiile ei fermecătoare. Am început să creez obiecte din lână netoarsă din toamna lui 2010. La început am creat doar spiriduși dar pe măsură ce trecea timpul tehnica mea se îmbunătățea astfel că acum creez suporturi pentru lumânări, jucării, păpuși și diverse obiecte decorative. Cred că e foarte important […]
Da, chiar așa! Este creativ, neobișnuit, jucăuș și romantic în același timp. Și îmi dă o stare de bine, numai când mă uit la el. Vouă cum vi se pare? via Alvhem
Este imposibil să nu reacționezi în vreun fel atunci când vezi aceste terarii. Sunt atât de exotice, de delicate și de fascinante, încât nu ai cum să nu rămâi impresionat de ele. Și nu reprezintă doar niște superbe compoziții decorative vii! Sunt mult mai mult decât atât, dar pentru că eu am luat cunoștință abia recent cu această lume fantastică a terariilor Aerium, am invitat-o pe Ramona Bejan, creatoarea lor, să ne povestească despre ele. Cum a inceput povestea terariilor Aerium? Interesul pentru lumea vie il am de cand ma stiu, am absolvit Facultatea de Biologie, iar descoperirea terariilor a fost o intamplare fericita, de atunci incepand bineinteles si povestea Aerium. Stiintific vorbind, un terariu este un ecosistem care se autosustine. Estetic, este un peisaj in miniatura. Pentru mine a […]
Cu buturugile m-am lămurit, au deja locul lor bine stabilit și tare mă bucur că am avut răbdare să le caut și că am reușit să le aduc în casă. Cum știți, una este suport pe roți pentru plante, iar cealaltă un fel de măsuță de cafea ba chiar uneori e folosită și pe post de taburet. Dar tot nu m-am liniștit Acum caut idei pentru crengi. Cu crengile e mult mai facil: sunt și mai ușor de găsit și de transportat. Și, așa cum o să vedeți, se găsesc proiecte în care se pot folosi crenguțe mai mici și altele pentru care sunt necesare unele mai mari. Deci, variante pentru toată lumea care poftește. Prima dintre ele mi se pare cea mai drăguță. De fapt îmi place mult punerea […]
Uite ceva ce poate fi folosit pentru a conferi personalitate unui spațiu, mi-am zis eu când am văzut un astfel de ceas de perete gigant. Oricât de simplu ar fi un ambient, un ceas, să-i spunem XXL, bine ales, poate să-l transforme într-unul special, cu poveste. Și mi-am mai zis de asemenea că o să trec un astfel de ceas pe wishlist sau, de ce nu, chiar pe lista lui Moș Crăciun să vedem dacă i-o încăpea în sac. Dacă v-am dat o idee poate vreți să știți și cp Feng shui zice că cele mai bune locuri pentru ceasurile mari sunt bucătăria și livingul. Și mai zice că nu-i bine deloc să pui un ceas mare în dormitor și că la fel de rău este să ai mai multe ceasuri […]
Îmi amintesc, pe vremea când mergeam la cercul de pictură la Casa Pionierilor că în încăperea alăturată, se desfășura în același timp cu cercul nostru, cercul de tapiserie. De multe ori am intrat să vedem ce fac fetele de acolo, dar sincer, niciodată n-am fost atrasă de această activitate. Și, vă mărturisesc nici nu mi s-au părut vreodată foarte frumoase lucrările lor. Eu eram atrasă de pictură. Bine, îmi plăcea și de profu’ de pictură, un tip bărbos, carismatic și cult. De atunci, de pe vremea acestor cercuri, care de altfel au fost singura mea legătură concretă cu domeniul artistic, nu am mai dat ochii cu lucrări de tapiserie de genul celor realizate de profesoara de la cerc împreună cu fetele de acolo. Și chiar dacă aș fi făcut-o, proabil […]
Bine ai venit in magazinul Decorette! Momentan acesta functioneaza ca un Blog Sale. Vei gasi aici articole handmade si vintage. Livrarea se face prin Posta Romana, cu ramburs. Costul transportului este 14 lei. In cazul in care doresti ca livrarea sa se faca prin Fan Courier, te rog sa trimiti un mail pe adresa blogului.