Alb marca Kim Timmerman

1_10120w2020__0057.jpg

Încăperile complet albe au o atmosferă foarte specială. Câteodată simt că mi-ar plăcea să dețin și eu măcar o cameră decorată numai cu alb. După care îmi dau seama că, oricât de liniștitoare ar fi acea imagine albă, pură, cred că la un moment dat m-ar zgâria pe ochi (și nu, nu e vorba de vulpea care se uită neputincioasă la struguri și își zice că-s acri ). Ce îmi place însă fără niciun fel de reținere sunt așternuturile de pat albe. Senzația aceea de vară, de prospețime, de vacanță pe care mi-o da lenjeria de pat albă (cu dantelă, dacă se poate) este autentică și n-aș putea zice niciodată că mi-a ajuns.     Vouă vă plac încăperile complet albe? foto: kim timmerman

O altfel de Grecie

greek_house_4.jpg

Și eu ca tot omul încep să fac planuri pentru concediul de vară de cum mă întorc din precedentul. Și chiar dacă până la urmă nu se alege nimic din toate căutările de oferte, cazări, locuri în care aș merge, un pic așa, tot simt că m-am plimbat. E un fel de window shopping pentru călătorii, dacă vreți. Printre altele, din când în când, dau peste vile sau case de închiriat care pur și simplu mă lasă cu gura căscată. Nu doar că se află în niște locuri minuntate dar sunt adevărate comori pentru ochii mei devoratori de design. Una dintre ”destinațiile” mele virtuale preferate o găsiți aici. Pe insula Hydra am fost acum mulți, mulți ani și mi-ar plăcea să mă reîntorc cândva. Zilele astea am dat însă peste o […]

Color Me Friday – Culori pentru început

2.jpg

Săptămâna trecută, atunci când am încurcat zilele și joi am crezut că-i vineri, am scris un post despre cum unii oameni sunt atât de creativi încât reușesc să folosească o paletă extrem de largă de culori realizând combinații deosebit de atrăgătoare. Pare simplu la prima vedere, nu-i așa? Ei bine, în spatele unor compoziții care aparent sunt la îndemâna oricui stau ori niște cunmoștințe solide în teoria culorilor ori un talent deosebit. Dacă nu vă considerați a fi în categoria de mai sus probabil că întâmpinați mici (sau mari) dificultăți în a folosi culorile în decorarea casei. Eu de exemplu, deși îmi doresc de multe ori o atmosferă mai colorată, cu greu reușesc să ies din zona mea de confort și anume tonurile de bej, brun deshis și alb. Îmi place acestă combinație, […]

Styling pentru vânzarea locuinței?

sfd99caa0586e4f442bbe98e2291e5b9ed2_960x.jpg

Da! Dacă vă uitați pe site-ul Fantastic Frank  convingerea e că ați ajuns pe un site de design sau de lifestyle. De fapt, este site-ul unei agenții imobiliare care își face treaba altfel. Proprietățile sunt ”cosmetizate” și sunt prezentate potețialilor cumpărători prin intermediul unor poze care surprind detalii reprezentative pentru un lifestyle atractiv. Aruncați o privire mai jos și o să vă convingeți. Foto: Fantastic Frank

Home envy – O casă de vis

9a.jpg

Bineînțeles, o casă din visul meu 😉 Știu că a trecut de mult atmosfera de iarnă și că toată lumea așteaptă primăvara (chiar așa, mâine e Mărțișorul!) dar vreau neaparat să vă arăt acestă casă. Asta e o postare ad-hoc, venită la ceas de seară neprogramată, neprevăzută, așa…ca un vis. Nu zic prea multe, vă prezint doar casa unei artiste, unei specialiste în caligrafie mai exact, pe numele ei Ylva Skarp. Pe mine m-a lăsat cu gura căscată, mi se pare că elementele de decor, piesele de mobilier se combină atât de bine între ele încât atmosfera de acolo parcă se simte prin ecran. Enjoy! foto: Lantliv