12 de idei de a (re)folosi obiecte aparent nefolositoare

decorette-cum-reutilizez-obiecte

Eu, de fapt, pregătesc o postare despre cum se scapă de adunătura de tot felul de lucruri din casă. Și, vă mărturisesc, mă  cam mustră conștiința pentru faptul că, mânată de un mic drăcușor ce-mi stă pe umăr, arunc într-o măsură mult mai mare decât m-aș simți eu confortabil. Pentru că, da, fac parte din categoria celor care strâng toate prostiile motivând că cine știe când, în ce situație extremă de tipul sfârșitului lumii, voi avea eu nevoie fix de furculițele alea vechi pentru a le folosi ca să mă apăr de cei ce-mi vor vrea bunurile sau mâncarea sau păturile sau cine știe cu ce belele o veni sfârșitul acela și de ce va fi nevoie atunci. Dar să revin…Așadar, probabil din cauză că mă simt nevoită să arunc […]

La ce nu v-ati fi gândit să folosiți arcurile de la saltea

32fdeb721bba8f5182b5508c24b7f59b.jpg

Nici eu nu m-am gândit la toate variantele astea, recunosc. Dar, acum că le-am văzut, de-aș avea câteva arcuri de saltea sigur aș încerca vreo doua, trei idei dintre aceste idei pentru care le mulțumesc celor care au atâta insprirație încât să facă din niște piese, mă scuzați, urâte și nebăgate în seamă vreo 100 de ani decorațiuni care să poată sta mândre lângă altele de viță mai nobilă. Btw, știe wiki până și asta: saltele cu arcuri au început să fie folosite la începul anilor 1900. Refolosirea arcurilor de la saltele pentru a crea diverse obiecte interesante, unele aproape frumoase, este una dintre cele mai suprinzătoare idei pe care le-am văzut de când am început să scriu pe acest blog. Și sunt tare curioasă ce ziceți voi despre ele. […]