Am primit un Liebster award. Now what?

2premio-l

E primul premiu al blogului. Probabil cei care deja l-au primit de nenumărate ori sau și mai bine, au primit nenumărate alte premii (unele chiar acordate de un juriu) nu mai dau nicio importanță unui astfel de eveniment. Dar pentru că blogul meu e incă micuț, micuț și se bucură de orice atenție m-am gândit că ar merita să aflu ce-i și cu premiul ăsta. Din nefericire pentru mintea mea curioasă însă, in cele câteva minute de research nu am reușit să găsesc adevărata lui origine așa că îl iau ca atare, îi multumesc Magdei pentru nominalizare :) și mă conformez regulilor.

Care sunt regulile?

1. Numeste si multumeste persoanei/blogului care ti-a acordat premiul;

2. Scrie 11 lucruri despre tine, ca daca tot ne-am imprietenit prin intermediul blogului, trebuie sa ne stim mai bine, nu?

3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat și formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi;

4. Nominalizeaza 9 bloggerite pe care le admiri si care au mai putin de 200 de followers si premiaza-le;

5. Anunta-le acest aspect pe pagina lor.

De muțumit i-am mulțumit Magdei, așa că trec mai departe.

11 lucruri despre mine

Hmmm……să vedem…îmi place la nebunie ciocolata, cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată este lucrarea Adorația Magilor a lui Da Vinci, de multe ori ies nemachiată și nearanjată din casă și ajung să-mi reprosez asta aproape de fiecare dată, urăsc arahidele, îmi plac casele minimaliste dar nu cred că aș putea locui într-una, cred că cel mai frumos loc de pe Pământ este acesta, plâng la mai toate filmele chiar și la desene animate, cred că nu poți avea chiar totul dar poți avea ceea ce te face cel mai fericit, nu reușesc niciodată să-mi tin condimentele organizate, sunt friguroasă și…iubesc diminețile de vară și amurgul.

Răspund la întrebările lansate de Magda:

Ce iti place cel mai mult la tine?

Nivelul înalt al toleranței :)

Ce nu iti place la tine si poti / vrei sa schimbi? 

Câteodată aș vrea să fiu mai….pretențioasă, na!

Care sunt cele mai importante lucruri din viata ta? 

Lucruri? Lucruri mici, mari? Să zic de lucruri mici:  laptop-ul, albumele cu poze și rochia albastră a bunicii care îmi vine perfect chiar dacă are 70 de ani (rochia, adică).

Exista lucruri / obiceiuri de care esti dependenta?

Da, mai nou cafeaua de dimineață, deși, până acum câteva luni nu eram obișnuită să beau cafea

Care a fost concediul perfect pana acum?

Cel din Croația

Care este mancarea favorita? Sau o bautura preferata, un desert

Coaja de pâine, haha…și ciocolata cum am mai zis

Ce te ajuta sa iti revii cand esti suparata?

Un film fain sau o plimbare cu mașina fără o destinație anume…și o ciocolată, normal!

Ce personaj celebru ai fi vrut sa fii? Poate ne spui si de ce?

Nu m-am gândit niciodată cine altcineva aș fi vrut să fiu

Care ar fi serviciul ideal?

Ăla pe care l-aș putea face de acasă, mi-ar face mare plăcere și mi-ar aduce și un venit mulțumitor…cam așa…

In ce tara ai vrea sa traiesti si de ce?     În perioada asta cred că mi-ar plăcea să trăiesc într-un orășel din  Provence – Franța.

Care este cea mai mare dorinta a ta pentru anul acesta?

Am mai multe, dar…vreau să se implinească așa că le țin secret 😉

 

Întrebările mele pentru bloggerițele cărora le acord premiul (haha, ce importantă mă face să par această formulare)

1. Ce nu ai făcut dar ai fi vrut să faci?

2. Care e ultimul lucru pe care îl faci înainte de culcare?

3. Ce carte citești?

4. Care este cel mai drăgut obiect din casa ta?

5. Unde îți vei petrece concediul acest an?

6. Care este cea mai mare satisfacție pe care o ai ca bloggeriță?

7. Locul tău preferat este….

8. Carte pe hârtie sau Kindle?

9. Ultimul obiect pe care ai dat banii degeaba :) este….

10. Despre ce poți spune că nu ai face niciodată?

11. Ce sfat ai da unei prietene care azi își începe ”cariera” de bloggeriță?

Trimit premiul mai departe unor bloggerițe pe care le citesc cu mare drag:

http://rawveganjoy.ro/wordpress/

http://tusibebe.wordpress.com/

http://lecturidemamica.wordpress.com/

http://sanzienesimatraguna.blogspot.co.uk/

http://ivanovele.wordpress.com/

http://www.testaholic.ro/

http://gradinitaalphabet.wordpress.com/

http://www.piticidarvoinici.wordpress.com

http://filmarta.blogspot.ro/

http://blog.asa-si-asa.ro/

http://ilmenudiangela.wordpress.com/

Have fun!

 

P.S. Dacă printre blogurile de mai sus este vreunul care are mai mult de 200 de foloweri, cer iertare posesoroarei pentru greșeală și îi doresc, la fel cum le doresc tuturor, la cât mai mulți urmăritori! :)

Comments

comments

22 thoughts on “Am primit un Liebster award. Now what?

  1. Multumesc pentru premiu (Fresh Deco-am incercat sa dau de nume dar se pare ca imi ia mai mult timp decat am la dispozitie) si ma bucur sa te cunosc.Daca se poate as dori sa raspund la intrebari, insa aici la topicul acesta.

  2. 1. Ce nu ai făcut dar ai fi vrut să faci?
    Am vrut sa deschid o gradinita particulara in Cluj si visul nu a devenit realitate!

    2. Care e ultimul lucru pe care îl faci înainte de culcare?
    Citesc!

    3. Ce carte citești?
    Dr.Zhivago

    4. Care este cel mai drăgut obiect din casa ta?
    Semineul

    5. Unde îți vei petrece concediul acest an?
    Acasa la mama!!!

    6. Care este cea mai mare satisfacție pe care o ai ca bloggeriță?
    Daca blogul nostru inspira macar o persoana pe zi aceasta e cea mai mare satisfactie a mea.

    7. Locul tău preferat este….
    Marea

    8. Carte pe hârtie sau Kindle?
    Depinde de situatie!Citesc carti in orice format.Am cumparat readerul pt ca nu gaseam carti in lb. romana aici si de pe calculator nu pot citi.Am cautat Dr.Zhivago in lb. ro dar nu am gasit-o asa ca o citesc de la biblioteca.

    9. Ultimul obiect pe care ai dat banii degeaba este….
    Din fericire cumpar doar obiecte care sunt necesare.

    10. Despre ce poți spune că nu ai face niciodată?Sunt multe lucruri pe care nu le-as face niciodata dar o sa ma limitez la cele 10 porunci.

    11. Ce sfat ai da unei prietene care azi își începe ”cariera” de bloggeriță?
    Sa priveasca lucrurile dintr-o perspectiva pozitiva,sa fie originala si prietenoasa.

      1. Hana,secretul meu e ca nu merg foarte des la shopping.Fac piata o data la doua saptamani (cumpar tot ce e necesar pentru gatit) si din cand in cand merg cu sora mea la shopping,doar noi doua.Si cel mai mult ma impiedica faptul ca imi place sa nu am multe lucruri adunate in casa,imi place ca spatiul sa fie aerisit.

        1. Da, vezi, desi si mie imi place sa am spatiul aerisit, nu-mi iese deloc. Si ma dezlipesc greu de lucrurile primite, chiar daca unele nu-s chiar pe placul meu, doar de dragul amintirilor sau pentru ca le am de la persoane dragi le fac loc ici, colo. Iar cu cumparatul unor lucruri inutile o patesc destul de des. Nu atat la imbracaminte cat la obiecte de decor, lenjerii de pat, vaze si vazute. Astea imi strica balanta :))

  3. Multumesc, ma simt onorată sa aflu că blogul meu este unul dintre blogurile pe care le citești cu plăcere si mă bucur foarte mult ca ti-am descoperit blogul, care este foarte frumos si eu sunt pasionată de design asa ca sigur o sa mai trec pe la blogul tau. O sa raspund si la intrebari cat de curand, zilele urmatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *