Gesturi simple prin care poți contribui la salvarea mediului

Zilele trecute am avut o discuție foarte interesantă cu un prieten, oarecum egoist în relația cu mediul înconjurător. Păi de ce să tot sting lumina? De ce să merg cu bicicleta când eu merg mai bine cu mașina și nici nu îmi e așa de cald? Și așa mai departe. Discuția nu a degenerat pentru că suntem prieteni buni și ne acceptăm cu bune și rele. Dar de acolo, mi-am amintit de una dintre rezoluțiile mele de acum câțiva ani, rezoluție pe care, deși realizată parțial grație unor automatisme, nu pot să o bifez chiar pe de-a întregul. Pe scurt, mi-am propus să încerc să contribui la salvarea mediului prin câteva gesturi mici care, pe de o parte să determine un consum mai mic de resurse, iar pe de altă parte să nu îmi afecteze prea tare stilul de trai. Nu sunt în stare să fac schimbări majore, ca, de exemplu, fata care nu a mai produs niciun fel de deșeu timp de nu știu câți ani. Nu așa. Gesturi mici, uneori cu amprentă imperceptibilă pe fundalul ritmului vieții mele, dar care, adunate, aduc o mică, mică, contribuție (contribuția MEA!) la salvarea mediului.

Am adunat o listă, ținând cont și de ceea ce fac eu în momentul de față și, mai ales de ce aș putea face în plus. Cum vă ziceam, nu am niciun interes să trec în listă lucruri mărețe pe care știu că nu le voi face…hai să nu zicem niciodată, dar cu siguranță nu prea curând.

468094_447862468564461_1649979826_o

Așadar, O LISTĂ ȘI NOTE PENTRU MINE ÎNSĂMI (și pentru cine mai vrea să facă aceste mici gesturi):

Acasă

1. Stinge lumina de câte ori ieși dintr-o cameră.

2. Oprește apa in timpul în care îți periezi dinții.

3. Alege să folosești lucrurile pe care le ai deja, în loc să cumperi altele noi. Încearcă să repari obiectele stricate. Prețuiește obiectele vechi.

4. Nu exagera cu dimensiunea garderobei!

5. Dacă poți (eu am încercat deja de două ori și nu reușit să mă țin) fă un meniu săptămânal sau chiar lunar pentru familia ta. Te asigur că vei face și economii în felul ăsta și, bineînțeles, vei arunca mult mai puțină mâncare.

La cumpărături

6. Adu-ți sacoșa de acasă.

7. Prin shopping-ul online, în general, se consumă mai puțină energie. Nu-i așa că-ți place să-ți faci cumpărăturile online? :)

8. Fii atentă la ambalaje! Încearcă să găsești produse în ambalaje eco-friendly sau, dacă nu ai astfel de opțiuni alege produsele care sunt ambalate folosind cât mai puține materiale

9. Cumpără unele lucruri folosite. Desigur, n-o să cumperi o periuță folosită, dar unele lucruri pot fi folosite chiar dacă sunt second hand.

Prin oraș

10. Evident, nu arunca ambalaje pe jos (asta intră la bun simț, nu-i așa?)

11. Cere-i chelnerului să îți pună mâncarea rămasă la pachet. Nu e nimic rușinos în asta, nu înțeleg de ce ar lăsa cineva o cină plătită la restaurant. Resturile se aruncă la restaurant iar asta nu e prea eco-friendly.

12. Mergi pe jos. Și învață-ți și copiii că se poate merge și pe jos, nu doar cu mașina.

13. Dacă totuși folosești mașina, mergi mai…blând :) Ai un motiv în plus: frânarea și accelerarea ridică nivelul consumului de carburant. Știai, nu?

14. Încearcă să folosești cât mai puține obiecte de unică folosință. Ai nevoie de apă pentru plimbarea de seară? Poți umple o sticlă de acasă.

477227_447863921897649_1298113846_o

Cam asta e lista. Pentru moment. Ah! Mai e ceva: nu cumpăra ce nu ai nevoie (știu, știu, asta-i generală și uneori e mult mai greu de făcut decât de zis dar toate pot avea un început).

Ei bine? Voi sunteți preocupați de ceea ce se întâmplă cu mediul înconjurător? Faceți ceva pentru a contribui la salvarea lui? Sau încă nu vă simțiți amenințați direct? :)

credit foto: Alessia Marinescu

Comments

comments

8 thoughts on “Gesturi simple prin care poți contribui la salvarea mediului

  1. Toate ca toate, dar cu numarul patru chiar exagerezi! Revenind la subiect, mai adaug ca pornesc masina de spalat doar atunci cand cuva este plina cu haine.
    Sunt constienta ca nu noi suntem marii consumatori si poluatori ai mediului, dar ma simt mai linistita ca imi aduc si eu contributia cu atat cat pot.

  2. Serios?!?!?! Opt?!?!?! =)))) Teoretic, da! Practic, am dubii. O persoana minimalista nu ar avea nici cea mai mica problema, dar eu nu pot sa fiu asa, nici macar in concediu. Ma relaxeaza gandul ca am optiuni. Eu spun ca nu e exagerata (folosesc majoritatea lucrurilor), am vazut multe garderobe mai burdusite decat a mea.
    La polul opus, un funny fact: o persoana minimalista mi-a spus ca are toata garderoba cat am sectiunea de haine pentru casa 😛

    1. Da, stiu, si eu am multe haine de casa. Dar am observat, intrucat in perioada asta am cam stat cu unele lucruri in saci, ca se poate foarte bine si cu foarte putine haine. Si, bineinteles, e mult mai usor sa-ti tii garderoba ordonata :). Asa ca…believe me: se poate cu 8 tricouri!

  3. Eu incerc sa reduc pe cat posibil din cuantumul de deseuri. Cumpar multe chestii second, haine mai rar dar chiar si haine, am descoperit un targ fain cu lucruri ieftine. De acolo imi iau decoratiuni, perdele, fete de masa etc. Transform multe lucruri, in special haine si in special ale Elizei (ii fac din rochii fuste si bolerouri, din pantaloni fuste etc). Lucrurile ei le dau mai departe la trei fetite ca sa nu mai cumpere mamele lor. Incercam sa intretinem cat mai bine hainele ca sa poata fi date. Incerc si eu sa renunt la plastic, imi dau seama ca sufocam planeta cu plastic. Incet, incet inlocuiesc multi recipienti de plastic cu sticla sau cupru. Cu mancarea sunt foarte atenta, incerc sa nu risipesc, nu-mi place sa arunc mancarea. Nu stiu daca ce fac eu ajuta in vreun fel, dar macar ma stradui sa-i dau fetei mele un exemplu pozitiv. Si ea stie ca trebuie sa respectam mancarea si natura.

    1. Draga Laura,
      tu esti un fenomen! Faci atat de multe incat eu uneori ma intreb daca nu cumva ai vreo magie cu care faci sa aiba ziua ta vreo 35 de ore. Faci fuste din rochii? Super! Si eu incerc sa am grija de hainele copiilor si sa ii invat ca e bine sa nu risipim si sa nu cumparam in exces.

      Sunt sigura ca toate astea ajuta mediul, daca nu privit macro, cu siguranta mediul din proximitate. Iar incercarea de a da un exemplu pozitiv copiilor este o si mai mare contributie la salvarea planetei.

      Unde este targul de care ziceai?

  4. De-ar face cat mai multi oameni macar o mica parte din tot ceea ce tu expui aici…eu incerc sa limitez pe cat posibil consumul la apa, folosesc doar pungi de hartie sau textile pt cumparaturi. triez gunoiul (locuiesc in strainatate)..si er mai fi. Mai greu insa cu marimea garderobei…ce sa fac, imi plac hainele. Insa uneori mai modific din cele vechi, dar nu am suficiente cunostinte de croitorie pt a crea ce mi-as dori eu.

  5. La haine nu prea ma pricep nici eu. Mi-ar placea sa pot modifica diverse piese, asa cum zice Laura, dar nu ma simt in stare acum sa fac asta.
    Cum spui si tu: daca fiecare dintre noi am face macar ce ne sta in putinta, am proteja mai bine mediul care ne inconjoara. Dar sunt inca multi (sau suntem) care nu facem chiar tot ce am putea. Nu zic ca e musai sa ne modificam toti hainele, dar unii putem sa ne refolosim piesele de imbracaminte, altii poate ne pricepem mai bine sa transformam piesele de mobilier si asa mai departe. Ei, cine stie, poate va veni o vreme… :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *