
Deasupra unor sate din Transilvania plutește așa, un aer respirat parcă doar de les connaisseurs. Le simți prezența, știi că vin să vadă, să simtă, să (re) trăiască anumite experiențe unice și specifice locului. Nu sunt numai străini, sunt și de-ai nostri destui care caută să se vindece de stresul zilnic al acestor timpuri prin astfel de alternative tămăduitoare pentru suflet. La Hosman, la Moara Veche, este un astfel de loc în care, dacă ajungi, de cum treci de poarta casei vechi, regăsești un spațiu binevoitor și sincer care te lasă să îi simți toată puterea lui vindecătoare. Evenimentul la care am ajuns noi a fost un târg meșteșugăresc desfășurat în curtea casei în care funcționează Moara Veche. Nu e nimic ieșit din comun acolo. Nimic ce n-ai mai văzut. […]