Listă de shopping pentru decorațiuni în alb și albastru

decor-in-alb-si-albastru_2.jpg

  Voi nu simțiți miros de mare? Nu știu, zău, eu în fiecare an, în primele zile cu adevărat călduroase, parcă simt mirosul mării. O fi, n-o fi, ce-o fi, habar n-am. Știu însă că în perioada asta mi se pare minunantă combinația (veșnic la modă, de altfel) dintre alb și albastru marin. Sunt anumite combinații care se potrivesc doar anumitor perioade și atunci e păcat să nu profităm de ele. Cum ar fi acest mix, despre care n-aș putea zice că ar avea același efect dacă l-aș vedea iarna. Acum însă, mă trimite unu, doi cu gândul la mare, la soare, la plajă. Și-i tare, tare bine, vă zic. Am adunat câteva produse pe care eu, dacă nu aș avea deja o vază mare albă cu dungi albastre și […]

Diverse obiecte faine realizate din tricouri vechi

9dcdfe2fde0b287610dd15c8f149a9f6.jpg

Eu sunt cea care nu aruncă nimic. Mă știți. Unele haine pe care sunt sigură că nu le voi mai purta (de tipul celor pe care nu le-am mai îmbrăcat de vreo 7 ani) le dau dar altele zac într-o cutie. Desigur, hăinuțele copiilor le dau, dar sunt și din alea câteva, prea pătate ca să fie făcute cadou dar prea dragi ca să ia calea tomberonului, pe care încă le mai țin că cine știe când voi găsi o idee faină pentru ele. Și iată că am găsit idei destule. Unele dintre aceste idei se potrivesc unor materiale mai elastice, de genul bumbacului folosit la tricouri iar altele sunt potrivite pentru a refolosi bumbacul din cămăși. Eu am avut o micuță pijama și o bluză din care am făcut […]

Să ne lăudăm, zic!

Nu, nicidecum cu performanța uluitoare de la Eurovision a lui Cezar, ci cu ceva cu adevărat valoros. Nu zic ca vocea lui n-ar fi (ca eu sunt afoana si nu ma pot pronunta) dar performanța pe de-a întregul a fost jalnică. No more comments. Sunt o mare admiratoare și o înfocată susținătoare a artei populare românești și a artizanilor. Mai ales a bătrânilor care încă fac lucruri deosebite, dar și a tinerilor care încearcă să ducă mai departe tradiția meșteșugurilor noastre și, într-un fel sau altul, să promoveze arta populară. Sau să o reinterpreteze așa încât să nu se piardă și să-i dea o formă contemporană și atractivă chiar și pentru cei care caută mai mult noul decât vechiul. Pe Madalina Andronic si pe Claudiu Stefan cu al lor The […]

De pe Breslo adunate

de-pe-breslo_2.jpg

E a doua oară când strâng câteva obiecte favorite de pe Breslo într-o postare. N-o fi Breslo chiar Etsy dar, căutînd, se pot găsi numeroase produse drăguțe. Mie Breslo mi se pare perfect pentru ocaziile când trebuie să iau cadouri pentru că am plăcerea de a surprinde persoanele cărora le fac cadouri cu obiecte   unicat. Am avut intenția de a aduna produse pentru casă din mai multe categorii (de ex. perne decorative, vaze, etc) dar ghinionul a făcut să încep căutarea cu produsele din ceramică și…ghiciți ce s-a întâmplat? Exact! Datorită pasiunii mele pentru acest fel de obiecte, n-am mai avansat în căutări și m-am oprit asupra mai multe lucrușoare simpatice din ceramică.       Nu-i așa că sunt drăguțe? Să vă zic și cine le face: 1 GloryBox; 2 și […]

De pe Breslo adunate

handmade_1.jpg

Uitându-mă zilele trecute puțin pe Breslo ca să văd dacă există covoare croșetate am dat cu ochii de câteva obiecte tare drăguțe pentru cacă. Și mi-am zis că ar merita un post special, așa, ca să celebrăm handmade-ul din România. Că se fac lucrușoare tare faine, văd.   Cred că e un loc tare bun pentru a căuta cadouri unice. Mie îmi plac obiectele de ceramică, dar cred că se găsesc destule ca să satisfacă multe gusturi. Obiectele de ceramică sunt de la magazinul JasminBlanc,  tăvița de la Kityshandmade, puf-ul croșetat este de la magazinul Cryssta, cutia colorată de la wada-ddart  iar simpaticul iepuraș de la QDO.